Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat convins că măsurile fiscal-bugetare pentru care Guvernul vrea să îşi asume răspunderea nu vor duce la creşteri de preţuri, în contextul în care nu vor exista creşteri de dobânzi.
‘Să nu credem cumva că Banca Europeană de Investiţii va mări dobânda de referinţă din cauză că am pus noi 1% la sistemul bancar. Din câte ştiu eu, domnul ministru al Finanţelor a avut o discuţie cu toţi reprezentanţii sistemului bancar şi au convenit nişte lucruri foarte concret – nu va duce la creşteri de dobânzi. Creşterile de dobânzi de obicei duc în urma inflaţiei. Adică trebuie să creşti dobânda de referinţă ca să fii pe plus. Lucru pe care l-au făcut cel mai curajos Statele Unite ale Americii şi aţi văzut că acum inflaţia s-a dus la 3%. Bancă Europeană a făcut această creştere mai gradual, la fel ca BNR-ul’, a spus Ciolacu, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a spus că, în cazul în care va o exista o ‘creştere nejustificată’, ar putea fi incluse noi produse în ordonanţa care prevede limitarea adaosurilor comerciale.
‘Nu cred că o să terminăm băncile că este această suprataxare, nu are nicio treabă cu produsele de la raft. Vreau să vă amintesc că atât la medicamente, cât şi la produsele alimentare a rămas TVA-ul 9%. Eu cred că au crescut suficient produsele. Dacă încercăm să forţăm o creştere nejustificată, nu e nicio problemă, mărim numărul de produse din ordonanţă. Nu am nicio reţinere, dar eu nu cred că e cazul’, a spus Ciolacu.
Premierul a subliniat că este ‘normală’ o creştere a TVA pentru alimentele cu zahăr adăugat şi că acest lucru se încadrează în ‘logica’ europeană.
‘Nu se încurajează niciunde în Europa să dai produse zaharoase la copii. Uitaţi-vă la statistici şi veţi vedea că niciunde, mai ales în România, nu trebuie încurajat acest lucru. TVA-ul se uniformizează. Nu sunt de acord la cluburi să dau TVA 5%, ca la cărţi şi proteze. Nu poate statul român să ţină cluburile. Nu cred că e nevoie să le ţină. La spectacole de teatru a rămas în continuare 5%. Rostul statului român e cu totul altul’, a spus Ciolacu.
Premierul a evidenţiat numărul mare al excepţiilor fiscale şi a spus că ‘nicio ţară normală la cap’ nu poate continua astfel.
‘Sunt 500 de modificări la Codul fiscal prin 100 de legi şi ordonanţe de urgenţă. Nicio ţară normală la cap nu poate continua aşa. Nicio ţară normală la cap nu poate continua cu excepţii fiscale, îngropând ţara. Avem cele mai mici venituri la construcţia PIB-ului din Uniunea Europeană. Avem zeci şi sute de facilităţi fiscale, dar avem în oglindă, în loc să avem o evaziune fiscală redusă, la aşteptările excepţiilor – fiindcă excepţiile le-ai făcut, fiindcă vei avea o colectare mai bună şi o respectare a legii mai bună – ai, de fapt, cele mai mici venituri şi cea mai mare evaziune. Nu se poate continua aşa’, a precizat Ciolacu.
În privinţa condiţiilor impuse de Comisia Europeană pentru pensiile speciale, premierul a precizat că acestea sunt ‘de bun simţ’.
‘Unele de bun simţ, care în momentul acesta echipa tehnică le discută în interiorul Ministerului Justiţiei.(…) O să vedeţi când vor fi terminate negocierile. Dar din punctul meu de vedere sunt finalizate’, a spus premierul.