Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că cel mai bun program anti-sărăcie este investiţia în viitorul tuturor copiilor României, adăugând că este mândru că a fost promovată în Parlament, în parteneriat cu UNICEF, Legea ‘pachetului minim de servicii’ adresată direct celor mai vulnerabili copii şi familiilor acestora. ‘Cel mai bun program anti-sărăcie este investiţia în viitorul tuturor copiilor României! Pandemia ne-a demonstrat că lipsa de viziune şi de soluţii la nivel guvernamental a pus o presiune uriaşă pe sistemul sanitar şi cel educaţional. De aceea, este esenţial să previi decât să ajungi prizonierul sistemelor nefuncţionale! Şi mai grav, prizonierul unui Guvern care a refuzat dublarea alocaţiilor, nu a dat tablete şi nu a pregătit şcolile adâncind astfel şi mai mult vulnerabilităţile. Sunt foarte mândru că am reuşit, în parteneriat cu UNICEF România, să promovăm în Parlament Legea ‘pachetului minim de servicii’ adresată direct celor mai vulnerabili copii, dar şi familiilor acestora care au nevoie de sprijin’, a scris Ciolacu pe Facebook. El a adăugat că acest proiect strategic înseamnă, în fapt, servicii de bază integrate la nivelul fiecărei comunităţi: sănătate, educaţie, protecţie socială şi protecţia copilului. ‘Acest lucru presupune ca în fiecare localitate să fie o echipă de profesionişti formată dintr-un asistent social, un asistent medical comunitar şi un consilier şcolar care să se ocupe în fiecare zi de copii. 1,9 milioane de copii beneficiari, 9 mii de locuri de muncă nou create la nivel naţional – asistenţi sociali/ asistenţi medicali/ consilieri şcolari/mediatori/supervizori, 2.800 de comunităţi incluse în program, 297 de lei/ an cost per copil. Bugetul pentru realizarea acestui proiect este de 200 de milioane de euro/ an – 0,02% din PIB, iar întreaga investiţie poate fi recuperată din fondurile UE actuale. Dar… fiecare euro investit în acest program va salva 15 euro pe care statul îi va cheltui mai târziu pentru a trata în loc să prevină: sărăcia, spitalizarea, abandonul şcolar, abuzul şi violenţa, separarea copilului de familie etc. ‘Pachetul minim de servicii’ a fost deja implementat cu succes de UNICEF în cadrul unui proiect pilot la Bacău. Bunele practici de acolo ne-au convins că este nevoie ca acest model să se aplice la nivel naţional! Pentru PSD, investiţia în viitorul copiilor este o prioritate! Îi solicit preşedintelui Iohannis să promulge de urgenţă această lege’, a afirmat Ciolacu.