Premierul Marcel Ciolacu a cerut, vineri, în debutul şedinţei de guvern, demiterea conducerii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) şi Agenţiei judeţene Ilfov în cazul bătrânilor torturaţi în azile.
El a arătat că este vorba despre oameni în vârstă, bolnavi şi vulnerabili care, în loc să fie ajutaţi, au fost efectiv torturaţi.
‘Eu, personal, vă spun sincer, nu am putut parcurge toate stenogramele apărute în presă. Cred că acest grup infracţional organizat, cu complicitatea unor funcţionari, trebuie să răspundă cât mai repede. Şi îi solicit domnului ministru al Muncii ca astăzi conducerea ANPIS să fie destituită şi conducerea AJPIS Ilfov. Conducerea AJPIS Ilfov – care are atribuţii clare de control şi autorizare a acestor centre. Au autorizat un centru pe data de 29.06.2023, un centru pe data de 10.05.2023 şi un centru autorizat provizoriu, de această dată, pe data de 10.05.2023. Domnul ministru o să meargă la briefing să vă prezinte pozele din dosar care arată că aceste centre sunt nişte hoteluri de cinci stele şi realităţile pe care le-a găsit presa acolo’, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Premierul a cerut totodată şi intervenţia ministrului Justiţiei.