Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut noului ministru al Muncii, Simona Bucura Oprescu, să finalizeze până pe 31 august modificările legislative privind acreditarea, licenţierea, monitorizarea şi controlul centrelor pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi.
‘Sunt ferm convins că demiterile şi demisiile sunt necesare, dar nu rezolvă decât o parte a problemei. De aceea, urmează cealaltă parte esenţială: modificarea legislaţiei privind acreditarea, licenţierea, monitorizarea şi controlul acestor centre. Am văzut că doamna ministru al muncii este determinată să vină rapid cu noile propuneri legislative. Săptămâna viitoare vom avea deja consultări cu organizaţiile civice şi asociaţiile de bolnavi cu dizabilităţi. Până pe 31 august trebuie să finalizaţi, doamna ministru, un proiect de lege pe care să-l înaintăm Parlamentului în această sesiune, care începe la 1 septembrie’, a spus Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de Guvern.
El i-a cerut ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, să lanseze în luna august apelul pentru proiecte care vizează îmbunătăţirea condiţiilor din centrele pentru seniori. Este vorba despre 80 de milioane de euro, din fonduri europene, dar suma ar putea creşte până la 100 de milioane de euro.
‘Domnule ministru Adrian Câciu, înţeleg că există fonduri europene pentru astfel de centre. Şi aveţi un apel în pregătire, mai mult, ghidul este deja gata. Sunt 80 de milioane de euro disponibili şi, din discuţiile mele la Comisie, putem creşte suma până la 100 de milioane. Sunt convins că puteţi lansa acest apel, ‘Comunităţi pentru vârstnici’, în cursul lunii august’, a precizat Ciolacu.
El a menţionat că în urma controalelor efectuate la nivel naţional au fost identificate probleme grave în activitatea unor centre pentru persoane vârstnice, copii şi persoane cu dizabilităţi din judeţele: Arad, Giurgiu, Constanţa, Maramureş, Hunedoara, Teleorman, Vrancea şi în Bucureşti, ‘mai ales’ în Sectorul 1.
Marcel Ciolacu i-a cerut noului ministru al Muncii suspendarea din funcţie a şefilor Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din cele şapte judeţe, precum şi din municipiul Bucureşti. De asemenea, a solicitat schimbarea din funcţie a conducerii direcţiilor de asistenţă socială din aceste judeţe, precum şi suspendarea din funcţie a şefului Inspecţiei Muncii.