Comemorarea Holocaustului reprezintă, în mod cert, asumarea responsabilă, conştientă şi sinceră a unui episod dureros al istoriei şi aducerea-aminte trebuie să fie însoţită de fermitate în apărarea drepturilor omului, toleranţei şi diversităţii, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD, Marcel Ciolacu. ”Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa’ sunt cuvintele lui Elie Wiesel, un om care a cunoscut prin propria experienţă atât faţa neagră a ignoranţei şi a indiferenţei, cât şi iluminarea extraordinară pe care o aduce cunoaşterea. Cu atât mai mult, astăzi, cu prilejul Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, trebuie să dăm un mesaj de respect faţă suferinţa celor care au îndurat persecuţii inimaginabile şi a celor, atât de numeroşi, care şi-au pierdut viaţa într-un mod atroce şi nedrept. Comemorarea Holocaustului reprezintă, în mod cert, asumarea responsabilă, conştientă şi sinceră a unui episod dureros al istoriei. În acelaşi timp, consider că aducerea-aminte trebuie să fie însoţită obligatoriu, în prezent, de fermitate în ceea ce priveşte apărarea drepturilor omului, toleranţei şi diversităţii’, a scris Marcel Ciolacu, vineri, pe Facebook. El a menţionat că România a realizat progrese semnificative în prevenirea şi sancţionarea antisemitismului şi a negării Holocaustului. ‘Aş aminti, aici, că acest angajament îşi găseşte expresia şi în legislaţia adoptată de Parlamentul României, destinată unei combateri mai eficiente a antisemitismului, protejării şi sprijinirii supravieţuitorilor Holocaustului, dar şi transmiterii către generaţiile viitoare a acestei valoroase memorii. Datoria noastră, ca oameni politici responsabili şi profund ataşaţi valorilor democratice, este să susţinem respectul pentru lege, tratamentul egal al persoanelor, indiferent de originea rasială sau etnică, toleranţa şi solidaritatea. Este cel mai onest mod în care putem onora amintirea şi să ne arătăm preţuirea faţă de victimele Holocaustului de pretutindeni! Never again!’, a transmis Ciolacu.