Consiliul Politic Naţional al PSD, care se va întruni joi, va analiza rezultatele alegerilor parlamentare, va valida candidatura medicului Alexandru Rafila pentru funcţia de premier şi va stabili strategia viitoare a partidului, a declarat preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu. ‘Vom avea o analiză cu colegii în ceea ce priveşte tot ce s-a întâmplat şi ce scoruri au fost luate pe fiecare zonă (la alegerile parlamentare – n.r.), să vedem ce trebuie îmbunătăţit, avem propunerea de prim-ministru în persoana domnului Alexandru Rafila, care, conform statutului, trebuie trecută prin votul partidului, toată abordarea şi toată strategia viitoare ale PSD, fiindcă suntem hotărâţi cu tot arsenalul să ieşim să apărăm voturile românilor’, a afirmat Ciolacu, la Digi 24. El a adăugat că este decis să propună conducerii partidului ca PSD să nu meargă la consultările de la Palatul Cotroceni dacă preşedintele Klaus Iohannis nu va invita partidul să fie primul la discuţii. ‘Ţinând cont de noile informaţii că prim-miniştrii se fac pe bileţele de către Orban, Iohannis şi cine o mai fi fost pe la Cotroceni pe acolo, o să luăm acest subiect în discuţie în cadrul şedinţei de astăzi cu colegii şi o să vă comunicăm ce decizie am luat. Este ridicol. Democraţia este una singură peste tot, important este dacă preşedintele doreşte să respecte jocul democratic şi Constituţia şi legile ţării’, a menţionat Marcel Ciolacu. Potrivit acestuia, PSD a obţinut la alegerile parlamentare 110 mandate la Camera Deputaţilor şi 48 la Senat. ‘Este grupul cu cele mai multe mandate, de aceea am rămas surprins de modul de abordare a negocierilor şi de interpretarea Constituţiei şi a spiritului ei de către domnul preşedinte Iohannis. Se pare că asistăm la o confiscare a votului românilor şi o gaşcă de pierzători vor să îşi transforme acest vot de blam pe care l-au oferit românii într-o victorie, lucru nepermis într-o democraţie. Negocierile parcă s-au dus într-un ridicol, nu se ţine cont de criza sanitară, criza economică, am ajuns să ne povestească un preşedinte de partid, domnul Orban, (…) cum se scriu pe bileţele nume de prim-miniştri. Parcă trăim într-un stat nedemocratic şi parcă este o abordare neserioasă de creionare a unui viitor Guvern’, a completat preşedintele PSD.