Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat marţi că preşedintele Comisiei pentru sănătate de la Senat, Adrian Streinu Cercel, i-a spus că în România nu este necesară implementarea certificatului verde COVID cu trei doze obligatorii de vaccin.
Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă ar trebui implementat certificatul verde cu trei doze şi în România, în plan intern, preşedintele PSD a răspuns: ‘Nu sunt un specialist, dar mi-am permis să îl întreb pe domnul Streinu Cercel şi dânsul mi-a spus că nu crede că este necesară o astfel de măsură’.
Luni, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că România trebuie să se adapteze regulilor din Uniunea Europeană cu privire la certificatul digital COVID-19, iar persoanele care au făcut doza a doua de vaccin în urmă cu mai mult de 9 luni trebuie să îşi facă şi boosterul.
‘Cred că deja lumea este informată că de mâine intră o regulă – cei care au a doua doză făcută de 9 luni sau mai mult nu se mai recunoaşte certificatul lor decât dacă fac cea de a treia doză. Acest lucru urmează să fie reglementat şi în România în curând. În acest moment, la noi încă certificatul este pe cele două doze, dar urmează să fie reglementat şi acest aspect, să intre în concordanţă cu regulile europene’, a precizat Arafat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.