Acasă55Ciolacu, despre pompierii răniţi la Crevedia: Mai sunt 13 internaţi; nu este...

Ciolacu, despre pompierii răniţi la Crevedia: Mai sunt 13 internaţi; nu este niciunul în pericol

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că în prezent mai sunt internaţi 13 pompieri răniţi în explozia de la Crevedia, adăugând totodată că peste o săptămână 90% dintre aceştia vor fi acasă.

‘Mai sunt, acum am vorbit cu domnul ministru, mai sunt şase internaţi în România, şapte în străinătate, marea majoritate externaţi. Nu este niciunul în pericol în acest moment şi într-o săptămână, 10 zile, cred că 90% vor fi acasă, cu familia’, a arătat premierul, într-o declaraţie acordată presei.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, cu prilejul Zilei Pompierilor din România, decretele de decorare a mai multor pompieri răniţi în urma exploziilor ce au avut loc în localitatea Crevedia.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a conferit ordine şi medalii, în semn de ‘apreciere pentru curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia, fiind răniţi în timpul operaţiilor de stingere a flăcărilor, de evacuare a populaţiei, de căutare-salvare şi evacuare a victimelor’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks