Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, cu ocazia unei vizite în judeţul Vrancea, că proiectele de investiţie la spitalele care ar fi trebuit să fie finanţate în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) se vor derula prin POS sau prin intermediul unui împrumut de la Banca Europeană pentru Investiţii.
‘Nu este niciun spital care a fost pe lista de PNRR ca să nu fie prins la finanţare pe POS şi pe împrumutul de la BEI, care este deja perfectat şi discutat de către Guvern, pentru că acolo se pot încadra cu termene de finalizare şi după anul 2026. (…) Interesul nostru este ca toate aceste spitale să se facă. Nu s-a pierdut absolut niciun ban’, a transmis Marcel Ciolacu.
Şeful Guvernului a afirmat că s-a făcut o analiză a tuturor proiectelor care nu vor mai primi finanţare prin PNRR şi că s-au găsit soluţii pentru transferarea investiţiilor pe alte fonduri, subliniind că o variantă puţin utilizată până acum este cea a fondului de modernizare pe care România îl are la dispoziţie.
‘Noi avem la dispoziţie acest fond de modernizare de foarte mult timp. Avem, în acest moment, vreo 15 miliarde de euro, sunt şapte state. Avem un singur proiect depus de Transelectrica, de 500 de milioane. Atât s-a făcut înainte. În acest moment, domnul Grindeanu a venit cu proiecte de aproape patru miliarde de euro pentru fondul de modernizare, cu o viziune foarte clară, de continuare a coridorului sudic, care include şi Grecia şi Bulgaria. Să începem să fie şi România un jucător regional, nu numai naţional, pe întreaga zonă’, a menţionat premierul.
Marcel Ciolacu a dat asigurări că nicio lucrare aflată în derulare nu va fi stopată şi că la nivelul Guvernului a fost pusă la punct o strategie pentru oprirea risipei de bani.