Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că îşi menţine părerea în privinţa introducerii unui impozit progresiv, nu anul acesta, dar să fie stabiliţi paşii care ar trebui făcuţi în acest sens.
El a precizat că, marţi, s-a întâlnit la Ministerul Finanţelor cu grupul de lucru format din reprezentanţii PNL, PSD şi cei ai UDMR.
‘După cum ştiţi, am dat un termen, data trecută, de două săptămâni. Am hotărât nişte lucruri şi ele au intrat într-o anumită logică. Eu îmi menţin părerea că trebuie introdus un impozit progresiv, nu anul acesta, stabilit care sunt paşii de făcut. O să vă dau câte argumente doriţi în această susţinere. Ne uitam, cred că aseară, pe o hartă – deci, au mai rămas Rusia, Estonia, Groenlanda, Mongolia, deci numai state foarte mari şi foarte dezvoltate au rămas cu cota unică. (…) Haideţi să vedem ce iese de la grupul de lucru, asta înseamnă să lucrezi într-o coaliţie şi să ai eficienţă’, a declarat Ciolacu, la Parlament.