Acasă55Ciolacu îl îndeamnă pe ministrul Mediului să explice importanţa sistemului garanţie-returnare; 7...

Ciolacu îl îndeamnă pe ministrul Mediului să explice importanţa sistemului garanţie-returnare; 7 miliarde de deşeuri ar putea fi colectate anual

Premierul Marcel Ciolacu atrage atenţia că sistemul de garanţie-returnare va intra în vigoare pe 30 noiembrie şi îl îndeamnă pe ministrul Mediului, Mircea Fechet, să folosească ‘fiecare zi’ pentru a explica importanţa acestui program.

‘Mai sunt doar câteva zile până pe 30 noiembrie, când intră în vigoare sistemul de garanţie-returnare, cel mai mare proiect public-privat din România. Sunt alocate peste 85 de milioane de euro. Ne propunem să colectăm 7 miliarde de deşeuri care să fie reciclate anual. Îl rog pe domnul ministru al Mediului, Mircea Fechet, să folosească fiecare zi rămasă pentru a explica public importanţa acestui program şi modul în care se derulează şi, de asemenea, vreau să-l felicit pentru determinarea sa de a pune acest program în aplicare’, a spus Ciolacu, în debutul şedinţei de guvern.

Mircea Fechet a declarat, marţi, la Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, că sistemul garanţie – returnare, care va începe pe 30 noiembrie şi prin care recipientele – peturi, sticle sau doze de aluminiu – vor fi returnate la magazine, este aşteptat ‘cu foarte mult entuziasm’, pentru că va transforma România.

El a explicat că sistemul garanţie – returnare va însemna că fiecare recipient, dintre cele şapte miliarde de pet-uri, sticle, doze de aluminiu folosite anual, va fi adus înapoi la orice magazin, după consumarea băuturilor.

Potrivit ministrului, acest sistem va duce la creşterea gradului de colectare separată, care, în prezent, se află la ‘cifra ruşinoasă’ de aproximativ 12%.

Mircea Fechet a susţinut că sistemul garanţie – returnare din România va fi al doilea cel mai mare din Europa, după cel al Germaniei, unde s-a atins un grad de colectare de 95% – 98%.

Potrivit ministrului, procesul de colectare selectivă a deşeurilor se desfăşoară lent în România.

‘Până în 2035, România trebuie să devieze de la depozitare 90% din cantităţile de deşeuri. Dacă calculăm la cele 6 milioane de tone pe care România le generează anual, ar însemna să mai depozităm în 2035 doar 600.000 de tone şi restul de 5.400.000 să reuşim să reciclăm. Iar, când mă refer la tratare şi la reciclare, bineînţeles că din fracţia biodegradabilă ne aşteptăm să facem compost, peturi la peturi, sticlă la sticlă şi aşa mai departe’, a transmis Fechet.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks