Premierul Marcel Ciolacu i-a acuzat pe Elena Lasconi și pe cei din USR că „vehiculează tot felul de minciuni în spațiul public”, scrie b1tv.ro.
Candidatul PSD spune că a sunat-o personal pe candidata USR.
„Eu am fost un om elegant, am ieșit, am felicitat. Am felicitat-o pe doamna Lasconi la telefon și i-am spus că pentru mine dânsa și domnul Georgescu sunt cei doi candidați în turul 2. Între timp, constat că doamna Lasconi vehiculează tot felul de miniciuni în spațiul public, și colegii domniei sale. Nu înțeleg de ce, fiindcă eu am fost cât se poate de clar și sunt și acum, am pus și pe Facebook, am anunțat public. Va fi foarte greu, când o să mă sune doamna Lasconi luni, ca eu să îi răspund la telefon. Pentru că dânsa va avea nevoie de fiecare vot ca să îl învingă pe domnul Georgescu”, a declarat Marcel Ciolacu.
„Dacă doamna Lasconi dorește să mă sune luni, eu zic, mai ales în urma acestei declarații, de îndată să iasă și să spună românilor că în cele 24 de ore a mințit. Dacă nu, eu o sfătuiesc să nu mă sune”, a adăugat premierul.
„Eu nu fac legea, eu nu fac declarații pe scenarii (…). Eu nu lucrez pe scenarii (…). Este o renumărare în curs și să așteptăm această renumărare. Până atunci, avem alegeri generale și fac un apel la toată lumea să vină cât mai mulți români la vot, pentru că, din punctul meu de vedere și al analiștilor financiari, suntem într-un moment foarte dificil. Mai mult, ieșind din zona economică, este un moment foarte dificil în ceea ce privește demersul democratic”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Ciolacu este nemulţumit după ce Lasconi şi USR au susţinut că renumărarea voturilor se face pentru ca reprezentantul PSD să fie băgat în turul 2 ca urmare a invalidării atribuirii voturilor lui Ludovic Orban către candidata USR.
Articolul Ciolacu: Lasconi şi USR au început să arunce tot felul de minciuni în spaţiul public; Lasconi să iasă şi să spună că a minţit apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro