Premierul Marcel Ciolacu afirmă că legislaţia fiscală din România seamănă cu ‘o uriaşă strecurătoare, prin care curg nestingherit miliarde de euro’.
Precizările au fost făcute, vineri, la Banca Naţională, cu ocazia evenimentului de lansare a The Tax Institute şi a prezentării studiului ‘Modificările noului Cod fiscal: Inventar şi impact (2015 – 2023)’.
Premierul a remarcat că una dintre concluziile studiului este că în ultimii opt ani s-au produs peste 550 de modificări ale Codului fiscal, schimbări făcute prin peste o sută de legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă.
‘Nu se mai poate opera eficient în asemenea condiţii. Este evident că toată legislaţia noastră fiscală seamănă azi cu o uriaşă strecurătoare, prin care curg nestingherit miliarde de euro, pe un sistem de excepţii fiscale aberante. Nu putem să ne dorim o ţară europeană, ca afară, cu venituri de tip economie off shore, adică ţară paradis fiscal, dar cu cheltuieli ca în modelul social european. S-a ajuns la situaţia absurdă în care România are cea mai mare impozitare a muncii la cei cu venituri mici şi familiile cu copii, în Uniunea Europeană. În acelaşi timp, a fost menţinută o impozitare foarte mică, cu uriaşe privilegii fiscale, pentru anumite categorii de contribuabili care câştigă foarte mult. Aşa ceva, din punctul meu de vedere, nu mai poate continua’, a spus prim-ministrul.
Ciolacu a subliniat că este necesară introducerea unui sistem fiscal bazat pe echitate, corectitudine şi respect faţă de ‘contribuabilul onest, care îşi plăteşte corect taxele şi de intoleranţă totală’ faţă evazionişti.
‘Îmi voi asuma răspunderea pe o reformă fiscală care preia inclusiv o mare parte dintre principiile extrem de corecte ale celor care au realizat acest studiu. Scopul nostru nu este să descurajăm investiţiile. Dimpotrivă, venim cu prevederi care scutesc de la orice formă de taxare banii investiţi de companiile din România. Vom susţine şi proteja start-up-urile. Suntem dispuşi să ajutăm prin toate mecanismele posibile producţia şi procesarea în România. Ce nu voi tolera, însă, este, simplu: şmecheria, banii făcuţi doar din firme care au un angajat, un computer şi emit facturi, pentru că e clar că acolo e doar un contract de muncă mascat, pentru a nu plăti taxele pe muncă. Nu vom mai permite profiturile mascate şi externalizate, optimizările fiscale. Nu mai putem accepta că doar cei mulţi şi fraieri plătesc şi cei şmecheri nu’, a declarat premierul.
Marcel Ciolacu a precizat că Guvernul îşi va asuma în Parlament un pachet de reduceri de cheltuieli în sistemul bugetar, de combatere a evaziunii şi de eliminare a cât mai multor excepţii.
‘Va veni un timp, anul viitor, când va trebui să ne asumăm împreună cu dumneavoastră – de aceea felicit această iniţiativă – o adevărată reformă fiscală a României, ca un stat care nu mai este în curs de dezvoltare. Un stat stabil, dezvoltat, care va adera la OCDE şi care trebuie să intre într-o logică fiscală normală. Până atunci, eu nu îmi asum un singur lucru: să las România fără fonduri europene, să las România în afara Europei, cu toate costurile pe care le voi avea politic. Acest lucru eu nu pot să mi-l asum. Ar însemna cel mai mare dezastru pentru România. Nu avem altă cale decât în interiorul Uniunii Europene’, a susţinut prim-ministrul.
Ciolacu a subliniat că despre fiscalitate trebuie discutat ‘responsabil’, cu ‘studiile unor experţi pe masă’, într-un cadru ‘riguros şi respectat’, precum cel de la BNR. El a menţionat că aceste discuţii nu trebuie purtate în ‘dezbateri televizate populiste şi cu abordări meschine’, în care ‘personaje care câştigă milioane de euro anual’ plătesc taxe cât un angajat cu salariul minim.
‘Ţipă că le cresc taxele’, a adăugat Ciolacu.
Pe de altă parte, el a subliniat că va ţine cont de criticile ‘argumentate solid’, din care se desprind şi soluţii.