Berlin, 5 iul – Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că Serviciul Român de Informaţii nu se va implica în viaţa politică din România, fiind întrebat pe tema demisiei lui Eduard Hellvig de la şefia Serviciului şi despre faptul că, în prezent, conducerea instituţiei este asigurată de prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu.
Şeful Executivului a fost întrebat într-o conferinţă de presă la sediul Ambasadei României de la Berlin, în cadrul vizitei de lucru de două zile pe care o efectuează în Republica Federală Germania, dacă Eduard Hellvig va intra în politică după demisia de la şefia SRI.
‘Cred că domnul Hellvig este cel mai în măsură să vă răspundă’, a afirmat Marcel Ciolacu.
Cu privire la momentul când vor începe ‘negocierile’ pentru numirea unui nou şef al Serviciului Român de Informaţii, premierul a precizat: ‘Momentan a făcut, am înţeles, preşedintele României, a informat Parlamentul, aşa e procedura constituţională’.
Despre ipoteza în care prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu, ar trebuie să rămână la şefia Serviciului până la alegerile din 2024, Ciolacu a spus: ‘E o hotărâre care se va lua în primul rând în CSAT, nu este prima oară când se întâmplă acest lucru’.
În context, prim-ministrul a subliniat că nu crede că SRI se va implica în vreun fel în viaţa politică din România, fiind întrebat, în perspectiva alegerilor de anul viitor, cum este mai sănătos pentru democraţia din România: ca la conducerea SRI să se afle un general sau un civil.
‘Nu cred că Serviciul Român de Informaţii, mai ales după transformările din ultimii ani, se va implica în vreun fel în viaţa politică din România’, a mai declarat Marcel Ciolacu.