Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, consideră că nu este suficient ca România să aibă potenţialul unui mix energetic şi că este nevoie de investiţii în tehnologii moderne şi sustenabile.
‘Este din ce mai evident faptul că modelele economice şi sociale din întreaga lume vor trebui să răspundă noilor obiective climatice din ce în ce mai ambiţioase pentru a rămâne competitive şi sustenabile. Statele ce reuşesc să se adapteze la această nouă paradigmă vor fi viitorii poli de influenţă pe scena mondială. Totodată, trebuie să ţinem cont de faptul că tranziţia digitală şi inovaţiile tehnologice au şi un impact major asupra industriilor şi perturbă modelele de operare existente. Şi din aceste motive, România trebuie să joace un rol şi mai activ în conversaţiile existente la nivel european şi regional, mai ales că avem o vastă expertiză în ambele domenii. Pe de altă parte, criza energetică pe care o traversăm, ce s-a suprapus peste cea medicală, ne-a arătat cât de important este să avem un mix energetic capabil să răspundă cu succes la toate provocările şi evoluţiile din plan european. Nu este suficient să avem potenţialul, trebuie ca el să fie pus în folosul românilor, iar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să investim în tehnologii moderne şi sustenabile capabile să ajute România să fie păzită în situaţii de fluctuaţii globale’, afirmă Ciolacu în mesajul transmis de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ana-Maria Cătăuţă, vineri, în cadrul Bucharest Forum 2021.
El adaugă că un alt domeniu în care România are o vastă expertiză este cel al rezilienţei societale şi instituţionale. În context, Ciolacu a amintit de găzduirea la Bucureşti a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă.
‘România are astfel ocazia să devină exportator de expertiză către partenerii noştri din Uniunea Europeană şi din NATO’, subliniază preşedintele Camerei Deputaţilor în mesajul său.