Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut joi ministrului Educaţiei Ligia Deca, în urma cazurilor de hărţuire sexuală în mediul universitar semnalate recent, să vină săptămâna viitoare cu propuneri de completare şi modificare a legislaţiei, în dialog cu Consiliul Naţional al Rectorilor.
”Începem cu o temă aflată în prim-planul vieţii publice în ultimele zile: cazurile punctuale de hărţuire sexuală din mediul universitar. Categoric că nu putem accepta asemenea situaţii şi nu va exista toleranţă pentru astfel de fapte, indiferent de numele agresorului!. Şi dacă ar fi vorba de un singur caz, a salva o victimă este esenţial să luăm măsurile care s e impun. Îi cer ministrului Educaţiei, doamna Ligia Deca, să vină săptămâna viitoare cu propuneri de completare şi modificare a legislaţiei, în dialog cu Consiliul Naţional al Rectorilor”, a declarat Ciolacu la începutul şedinţei de Guvern.
Ciolacu a mai precizat că societatea aşteaptăcla victimele să fie protejate în mod real de lege, iar agresorii să fie daţi pe mâna justiţiei.
”Cred că societatea noastră aşteaptă un fapt simplu şi clar: ca legea să protejeze în mod real victimele, iar agresorii să fie daţi rapid pe mâna justiţiei!”, a conchis ciolacu, solicitând ministrului Deca să spună care sunt paşii necesari pentru a ajunge la acest rezultat.
Sociologul Alfred Bulai, profesor şi cunoscut analist politic la TV, în vârstă de 61 de ani, le cere studentelor să se dezbrace în faţa lui, în practică, în camera unde este cazat şi unde le cheamă să le ofere feedback academic, a scris, luni, site-ul de investigaţii snoop.ro, după ce a discutat cu 18 victime şi martori din perioada 1995-2024 despre comportamentul profesorului de-a lungul carierei sale de aproape trei decenii, dintre care mai mult de 20 de ani în SNSPA.
Poliţia Capitalei a deschis, luni, un dosar de cercetare penală pentru ”folosirea funcţiei în scop sexual”, după acuzaţiile aduse profesorului Alfred Bulai, iar, marţi, acesta a fost suspecndat din toate activităţile didactice şi din toate funcţiile deţinute la SNSPA.
De asemenea, instituţia anunţa marţi că a luat act de cererea sa de pensionare, începând cu 1 octombrie, dar ancheta Comisiei de Etică va continua, ”cu sau fără participarea” profesorului.
Zeci de mesaje ale victimelor lui Bulai au fost primite de procurori de la solicitarea pe această temă lansată public.
Sursa: News.ro
Articolul Ciolacu: Nu putem accepta situaţii precum cazurile de hărţuire sexuală în mediul universitar semnalate recent. Cer ministrului Educaţiei să vină cu propuneri de completare şi modificare a legislaţiei apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro