Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre ipoteza unor alegeri anticipate, dacă promisiunea rocadei nu o să fie respectată de PNL, scrie dcnews.ro.
„Cu toate că nu sunt un mare fan al alegerilor anticipate, cred că aceea ar fi direcția. Ar fi păcat, pentru că această coaliție, prin intrarea PSD, în afara faptului că a adus o coerență guvernamentală, a adus și o stabilitate politică și o liniște pentru toți factorii decidenți din statul român, într-un moment foarte critic și, nu am nicio reținere să o spun, după o guvernare dezastruoasă de doi ani de zile (n.r. a coaliției) de dreapta.”, a spus președintele PSD, la România TV.
„Există un acord politic asumat și de către președintele României, iar în momentul în care am fost împreună și am spus că vom creiona această coaliție (…). Din punctul meu de vedere, în contextul actual nu sunt un susținător al unor alegeri anticipate. Dacă mă întrebați dacă eu cedez sau PSD-ul va ceda, vă spun că nu va ceda, ca să simplificăm lucrurile. Este un acord scris și pe care îl respectăm!”, a continuat Marcel Ciolacu.
”Cu siguranță, climatul politic nu va fi unul liniștit în viitor chiar dacă, în acest moment, coaliția de guvernare funcționează bine. (…) Nu va fi atât de simplu. Eu cred că va fi o negociere destul de dură după mai 2023 și nu numai legat de împărțirea de ministere. Eu știu că nu s-a stabilit să se împartă ministerele când am discutat la coaliție, era vorba despre niște mici schimbări care să aibă loc, dar evident că vor fi lucruri care țin de apropierea alegerilor și atunci fiecare va încerca să capitalizeze. În al doilea rând, este vorba despre bătălia privind responsabilitățile, pentru că în momentul în care 75% – 80% din populație consideră că lucrurile merg prost, cineva trebuie să fie de vină. Atunci, marea bătălie va fi pentru cine este vinovat pentru asta și acest lucru s-a întâmplat și în negocierea continuă din coaliție de până acum. Eu am văzut o licitație, de exemplu – și asta nu ar putea să funcționeze în viitor- o licitație oarecum indecentă la pensii când PNL a criticat PSD și au vrut să-l dea jos pe prietenul meu, Marius Budăi, pentru că cerea creșterea pensiilor, în timp ce ei spuneau că nu se poate. După aceea a ieșit președintele Klaus Iohannis și a spus 15%! Ei se înțeleseră în jur de 10%. Această competiție de a încerca preluarea meritelor de la unul la altul sper că va fi negociată ca să nu se mai întâmple în viitor, pentru că sunt pericole majore în apropierea alegerilor ca să se rupă o coaliție pornind de la aceste lucruri” a spus sociologul Vasile Dîncu, în interviul acordat DCNews.
Articolul Ciolacu: Nu sunt un fan al alegerilor anticipate, dar aceasta ar putea fi direcția apare prima dată în Ecopolitic.