Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu este gata, menţionând că a discutat cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre problemele din PNRR şi acesta le-a dat dreptate social-democraţilor şi ‘l-a trimis’ pe premierul Florin Cîţu să prezinte planul în Parlament.
‘Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este departe de a fi gata. Am discutat din nou, astăzi, cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, despre problemele din PNRR şi propunerile pe care le are Partidul Social Democrat pentru a rezolva această criză. Comisia Europeană a dat dreptate PSD şi l-a trimis pe Cîţu să prezinte planul în Parlament. Aşadar, Cîţu trebuie să lase minciunile şi să se apuce serios de treabă’, a scris Ciolacu pe Facebook.
Liderul PSD mai afirmă că ‘guvernanţii nu pot ascunde eşecul vizitei de la Bruxelles’.
‘Nu au venit înapoi cu un plan finalizat. De exemplu, sunt tăieri importante pentru autorităţile locale şi pe zona de educaţie. Iar cea mai mare problemă este că nu au reuşit să convingă executivul european că vor fi în stare să implementeze planul până în 2026’, adăugă Marcel Ciolacu.
România va depune un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru toată suma alocată, 29,2 miliarde de euro, a declarat, joi, premierul Florin Cîţu, subliniind că doreşte ca PNRR să fie aprobat din momentul în care va ajunge la Bruxelles.
El a precizat că, la finalul şedinţei de guvern, au fost purtate discuţii despre vizita la Bruxelles referitoare la PNRR şi obiectivele pentru miniştri în următoarele câteva săptămâni, astfel încât să rezulte ‘cel mai bun’ plan, care să fie prezentat Comisiei Europene pentru aprobare. Prim-ministrul a spus că a asigurat-o pe şefa Comisiei Europene că actualul Guvern de la Bucureşti va face reforme.