Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că, în iarna 2023 – 2024, preţurile la energie vor fi plafonate aşa cum s-a întâmplat şi în sezonul trecut.
El l-a criticat, totodată, pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, pentru problema apei calde din Bucureşti.
‘Avem azi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care asigurăm decontarea unor plăţi pentru furnizorii de energie pentru ca sistemul să fie în continuare perfect funcţional, cum a fost şi anul trecut cu preţuri plafonate. Nu reuşesc totuşi să realizez cum este posibil în aceste condiţii ca, în capitala României, primarul Nicuşor Dan să condamne în continuare şi în acest an sute de mii de locuitori să se spele luni întregi cu apă rece. Mi se pare inuman şi degradant şi asta la trei ani după ce domnul primar a promis revoluţia apei calde’, a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.