test
AcasăPoliticaCiolacu: Prima şedinţă comună a guvernelor României şi Turciei apropie statele noastre...

Ciolacu: Prima şedinţă comună a guvernelor României şi Turciei apropie statele noastre strategic, economic şi social

Prima şedinţă comună a guvernelor României şi Turciei reprezintă un mare pas înainte, un pas care va apropia şi mai mult cele două state atât în plan strategic, cât şi economic şi social, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

„Cu siguranţă, astăzi asistăm la cel mai important moment în relaţia dintre România şi Turcia de la stabilirea Parteneriatului Strategic dintre ţările noastre în 2011. Şi spun acest lucru, pentru că prin formalizarea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt am putut, practic, să organizăm prima şedinţă comună de guvern dintre România şi Turcia. Este un mare pas înainte, un pas care va apropia şi mai mult statele şi naţiunile noastre, atât în plan strategic, cât şi economic şi social. Şi aici aş vrea să îl felicit pe domnul preşedinte Erdogan pentru această iniţiativă!”, a declarat Marcel Ciolacu în cadrul declaraţiilor susţinute alături de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, la finalul întâlnirilor oficiale care au avut loc la Palatul Prezidenţial de la Ankara, scrie Agerpres.

El s-a declarat onorat că astfel România îşi capătă astfel locul binemeritat şi este recunoscută oficial ca „o ţară de interes principal” pentru Turcia.

Totodată, şeful Executivului de la Bucureşti a punctat relaţiile de prietenie româno-turce consolidate de-a lungul timpului.

„De altfel, preşedintele Erdogan este un lider cu viziune care a ştiut întotdeauna care îi sunt prietenii adevăraţi. Iar România a răspuns pe măsură, astfel încât astăzi vorbim de Turcia ca fiind principalul nostru partener economic pe care îl avem în afara UE, de unul dintre aliaţii noştri cei mai importanţi în NATO, un partener strategic în plan regional şi un bun vecin şi prieten. Şi insist pe ideea de prietenie, pentru că, dincolo de orice, cred că asta a legat cel mai mult naţiunile noastre de-a lungul timpului. Atunci când a fost nevoie, România a răspuns prezent şi a fost alături de Turcia. Anul trecut, după acel cutremur cumplit, românii au fost aici din primele clipe şi au ajutat la salvarea de vieţi omeneşti. Astfel de momente de solidaritate profundă ne aduc astăzi în punctul de a vorbi despre o dezvoltare fără precedent a relaţiilor dintre statele noastre”, a declarat Ciolacu.

În context, premierul a mulţumit preşedintelui Erdogan pentru „gestul deosebit” pe care l-a făcut faţă de cetăţenii români privitor la regimul de călătorie.

„Prin decizia de astăzi, românii care vor dori să călătorească în Turcia o vor putea face doar cu buletinul, nemaifiind nevoie de paşaport. Ştim foarte bine că mulţi români preferă Turcia ca destinaţie turistică şi cred că acest lucru va ajuta foarte mult”, a afirmat Ciolacu.

Premierul a menţionat şi o altă decizie foarte importantă convenită în acord cu partea turcă, cu impact pentru fermierii români, privind reluarea exporturilor şi tranzitului cu carne şi animale vii în Turcia.

„Este o oportunitate uriaşă pentru producătorii români de a avea acces la o piaţă imensă, dar în acelaşi timp vor putea stabili rute comerciale solide şi cu alte zone de interes din regiune şi Orientul Mijlociu”, a declarat Ciolacu.

Premierul a punctat că este nevoie de astfel de măsuri pentru atingerea obiectivelor ambiţioase pe care cele două părţi şi le-au propus în plan economic.

„Am depăşit anul trecut 10 miliarde de dolari în ceea ce priveşte schimburile economice, dar împreună ne-am stabilit o ţintă ambiţioasă de 15 miliarde de dolari pe care să o bifăm în următorii ani. Iar acest lucru îl putem face doar dacă vom continua să încurajăm prezenţa companiilor turceşti pe piaţa din România, în oglindă cu o reprezentare mai solidă a firmelor româneşti în Turcia”, a afirmat Ciolacu.

Nu în ultimul rând, premierul român şi-a exprimat convingerea că succesul acestei prime şedinţe a guvernelor României şi Turciei va deschide calea pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state.

„Vreau să mulţumesc membrilor celor două delegaţii pentru că au făcut posibilă încheierea documentelor de astăzi, care vor da şi mai multă substanţă colaborării bilaterale. Îmi doresc, domnule preşedinte, să vă avem în scurt timp oaspete la Bucureşti, alături de miniştrii dumneavoastră, pentru a organiza următoarea reuniune a guvernelor noastre”, a mai afirmat Ciolacu.

La finalul şedinţei comune a celor două guverne, în prezenţa premierului Ciolacu şi a preşedintelui Erdogan, au fost semnate şi mai multe documente bilaterale:

– Acord dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind activităţile lucrative ale membrilor de familie ai membrilor misiunilor diplomatice şi posturilor consulare;

– Acord între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul urbanizării;

– Aranjamentul Administrativ privind implementarea Acordului între România şi Republica Turcia în domeniul securităţii sociale;

– Memorandum de Înţelegere între Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului din România şi Ministerul Culturii şi Turismului din Republica Turcia privind cooperarea în domeniul turismului;

– Memorandum de Înţelegere între Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului din România şi Ministerul Industriei şi Tehnologiei din Republica Turcia.

– Protocolul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia în domeniul educaţiei şi formării personalului pentru punerea în aplicare a legii.

Din delegaţia guvernamentală care-l însoţeşte pe premierul Marcel Ciolacu în vizita oficială pe care o efectuează la Ankara fac parte viceprim-ministrul Marian Neacşu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării rurale, Florin Barbu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Muncii şi Solidarităţii sociale, Simona Oprescu, preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu.

Articolul Ciolacu: Prima şedinţă comună a guvernelor României şi Turciei apropie statele noastre strategic, economic şi social apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks