Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că Sectorul 1 este unul al gunoaielor şi că primarul Clotilde Armand este ‘perfect compatibilă cu dezastrul administrativ, cu gunoiul şi cu risipa’.
‘Opt pubele pline ochi, tronând nederanjate în soare, în mijlocul zilei şi-n mijlocul străzii, chiar lângă Sala Palatului, mi-au amintit că doamna Clotilde Armand m-a provocat la o plimbare prin Bucureşti. De ce nu? – mi-am zis. Trebuie să fie multe de văzut în Sectorul 1, odată cel mai frumos sector al Bucureştiului. Am ales totuşi să mă plimb ziua, noaptea Sectorul 1 e patria şobolanilor. N-am ales traseul propus de doamna Armand, ştiind că toţi cei care au urmat-o regretă acum enorm încrederea acordată doamnei. Am pornit aşadar în plimbare într-o tăcere asurzitoare – niciun zgomot de şantier, nicio schelă pe vreun bloc nereabilitat termic sau la o şcoală sau grădiniţă, la oricare dintre investiţiile cele promise în urmă cu doi ani. Nimic din cele cu care vă lăudaţi pe Facebook nu există în realitate, doamnă Armand!’, a scris, duminică, Ciolacu pe Facebook.
El afirmă că Promenada verde promisă de primarul Sectorului 1 e ‘doar o vorbă goală’.
‘Cu toate acestea, de unde atâtea deşeuri din construcţii pe Drumul Stegarului, doamnă? Ştiu, veţi spune că am ales o zonă de periferie, plină de tone de gunoi, doar ca să vă ponegresc. E drept, Drumul Stegarului e departe, dar pe unde altundeva să ne plimbăm dacă Promenada VERDE, promisă în campanie, e doar o vorbă goală şi restul gunoi? Să ne plimbăm pe străzi, prin cartiere, doamnă Armand? E la fel! Sacii de gunoi stau de zile întregi pe Strada Pajurei 7A, pe Nadeş e mai rău decât pe Stegarului. În capăt, pe Strada Mânăstirea Dealul, gunoi. După colt, pe Bucureştii Noi 202, iar gunoi. În faţă la SNSPA, pe Bld. Expoziţiei 30, alţi saci de gunoi. Practic, oriunde ai merge, ceea ce odată se numea Sectorul Verde este acum plin de mult praf, bănci şi coşuri de gunoi rupte sau lipsă şi, peste toate, multă, foarte multă mizerie. Un Sector al gunoaielor!’, adaugă preşedintele PSD.
Şeful PSD a postat şi fotografii din plimbarea făcută, pentru primarul Sectorului 1.
‘Nu vă mulţumesc pentru invitaţie, doamnă Armand! Deşi incompatibilă cu funcţia publică pe care o deţineţi, plimbarea făcută mi-a arătat un lucru clar: că sunteţi perfect compatibilă cu dezastrul administrativ, cu gunoiul şi cu risipa. Probabil îi urâţi extrem de mult pe locuitorii acestui Sector încât să-i pedepsiţi atât de rău!’, conchide Ciolacu.