Ucraina se poate baza în continuare pe susţinerea României, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, la videoconferinţa pe care a avut-o, marţi, cu omologul său ucrainean, Denys Shmyhal.
Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis, marţi, AGERPRES, premierul Ciolacu a reiterat sprijinul autorităţilor de la Bucureşti pentru parcursul european al Ucrainei şi al Republicii Moldova, precum şi pentru aspiraţiile euro-atlantice ale Kievului.
Premierul român a transmis dorinţa de a lucra împreună cu autorităţile ucrainene pentru protejarea şi respectarea drepturilor minorităţii române din Ucraina, menţionând, totodată, că aceasta participă activ la efortul de război al ţării.
Prim-ministrul Ucrainei l-a felicitat pe omologul său român pentru numirea în funcţie şi a transmis mulţumiri pentru sprijinul acordat de România Ucrainei, în faţa agresiunii Federaţiei Ruse, precum şi pentru ajutorul de care au beneficiat cetăţenii ucraineni refugiaţi în România sau care au tranzitat ţara noastră.
Cei doi înalţi oficiali au exprimat interesul pentru dezvoltarea cooperării în domeniul economic, în special în regiunea transfrontalieră, în proiectele de infrastructură şi în viitorul proces de reconstrucţie a Ucrainei.