Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că vineri va fi depusă cererea de plată numărul 3, menţionând că Pilonul 2 de pensii reprezintă un jalon asumat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
‘Vă dau o veste bună – vineri vom depune cererea de plată numărul 3. Deci, am finalizat negocierea PNRR-ului, nu mai avem 9,4, am terminat legea pensiilor, am introdus REPower EU, aproape 1,2 miliarde de euro vor fi vouchere către populaţie, în primul şi în primul rând în zona rurală, şi mai aveam de încheiat eu, ca şi prim-ministru, cererea de plată numărul 3 care se va depune vineri către ministrul de la fondurile europene. Normal că pe urmă vom intra în procedura de negociere pe fiecare jalon. Probleme mai substanţiale la cererea de plată 3 sunt la jalonul 206, la microîntreprinderi, dar vom discuta, vom negocia, vom vedea ce măsuri se iau la acum la buget, în Ordonanţa ‘trenuleţ’, cum se spune şi în presă şi în politică, şi sper ca negocierile pe urmă să le continuăm’, a declarat Ciolacu, luni, la sediul central al PSD.
El a precizat că Pilonul 2 de pensii este prins în PNRR. ‘Ne-am asumat un jalon şi de asta eu câteodată sunt supărat şi cineva doreşte întotdeauna să creeze nişte ştiri false. Dacă eu nu aş mări Pilonul 2, cum şi-a asumat statul român prin jalon, şi şi-a asumat această coaliţie, când domnul prim-ministru era Nicolae Ciucă, ne-am asumat această creştere. Era jalon prins în PNRR, dacă eu nu îndeplinesc acest jalon, atunci Comisia Europeană vine şi ne opreşte aceşti bani. (…) Eu am un jalon pe care mi l-am asumat, împreună cu domnul Nicolae Ciucă. Eu cu domnul Nicolae Ciucă n-am discutat vreodată să nu îndeplinim un anumit jalon. Mai mult, nu poţi să păcăleşti Comisia, să treci un jalon şi peste două luni să te răzgândeşti, să amâni jalonul sau să-l schimbi pentru că, din moment ce facem acest lucru, Comisia va opri banii pentru acea reformă şi presupun că nu ne dorim’, a explicat prim-ministrul.
Potrivit lui Ciolacu, anul se va închide cu un deficit de sub 5%. ‘Toate sunt bugetate: şi pensiile (…) şi aplicarea legii pensiilor de la 1 septembrie. De fapt, legea pensiilor se aplică de la 1 ianuarie, dar recalcularea de la 1 septembrie. Toate sunt bugetate, nu este o problemă. Vom închide cu un deficit sub 5%’, a transmis liderul PSD.