Acasă55Ciolacu: Vizita la Kiev are obiective clare - promovarea drepturilor românilor din...

Ciolacu: Vizita la Kiev are obiective clare – promovarea drepturilor românilor din Ucraina şi semnarea de acorduri

Premierul Marcel Ciolacu se va afla miercuri la Kiev unde va participa, împreună cu mai mulţi membri ai Cabinetului şi experţi din domeniile apărării, agriculturii, transporturilor, energiei, afacerilor interne, sănătăţii, la prima şedinţă comună a Guvernelor României şi Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al Executivului, transmis AGERPRES, prim-ministrul Marcel Ciolacu va avea întrevederi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu omologul ucrainean, Denys Shmyhal, alături de care va susţine declaraţii comune de presă, precum şi cu preşedintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.

‘Vizita la Kiev are două obiective clare – promovarea drepturilor românilor din Ucraina şi semnarea unor acorduri bilaterale importante, care să pună bazele unei colaborări mai aplicate în mai multe sectoare. Ucraina poate conta pe România acum şi pe termen lung pentru că avem capacitatea de a deveni un centru de suport logistic pentru reconstrucţia acestei ţări’, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

În contextul vizitei la Kiev, şeful Executivului de la Bucureşti va depune o coroană de flori la Zidul Apărătorilor Căzuţi ai Ucrainei şi va participa la dejunul de lucru oferit în onoarea delegaţiei române de premierul Denys Shmyhal.

Alături de premier, la şedinţa comună a Guvernelor român şi ucrainean vor participa vicepremierul Marian Neaşcu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Ionel Scrioşteanu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, informează comunicatul Executivului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks