Europarlamentarul Dacian Cioloş, copreşedinte USR PLUS, a declarat, joi, că speră ca şi Curtea Constituţională să confirme că instanţa care a introdus pensiile speciale ale parlamentarilor, respectiv Legislativul, poate să ia decizia de eliminare a lor, menţionând că legea adoptată miercuri nu acţionează retroactiv, în sensul că acelora care au luat indemnizaţii până acum nu li se cer banii înapoi. ‘Vorbim de pensiile speciale ale parlamentarilor, urmează şi celelalte. Nu ne lăudăm cu nimic, noi am promis lucrul ăsta în campanie, nu am votat niciodată pentru ele. Mai mult colegii noştri din USR, înainte de terminarea mandatului precedent al Parlamentului, şi-au dat demisia pentru ca să nu existe nicio ambiguitate că le-am susţine într-un fel sau altul, că ar exista acolo vreun interes’, a afirmat Cioloş, la Digi24. El a precizat că USR PLUS a analizat proiectul, pentru a evita riscul declarării neconstituţionalităţii lui de către CCR. ‘Cu Curtea acesta Constituţională, îmi pare rău să o spun, niciodată nu ai nicio certitudine, pentru că vezi că interpretează lucrurile într-un fel sau altul. Eu sper că, totuşi, pentru că noi am analizat cu juriştii noştri, sper totuşi ca şi CCR să confirme această analiză, că instanţa care a introdus aceste pensii, aceeaşi instanţă ia decizia. Nu văd unde ar fi problema, această lege nu acţionează retroactiv, adică celor care ar fi luat pensii până acum nu ni le cer banii înapoi. Dar, odată ce legea e publicată în Monitorul Oficial şi ea devine valabilă, din momentul acesta nu mai există pensii speciale ale parlamentarilor. (…) Nu văd de ce ar fi retroactivitate, nu văd ce am putea reproşa. Juriştii noştri ne-au confirmat, pentru că am întors-o pe toate părţile, că nu există riscuri. Şi ar fi aberant ca instituţia democratică de cel mai înalt rang în stat, care votează legi, Parlamentul României, să nu aibă posibilitatea să ia astfel de decizii. Ar însemna că ne ducem în gard, dacă Parlamentul care le-a introdus, nu poate să decidă că le şi elimină’, a explicat Dacian Cioloş. În opinia sa, este o ipocrizie din partea Opoziţiei să se ‘laude’ cu eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. ‘Eu văd că se laudă şi asta este ipocrizia maximă – partide care au votat, care au promovat legile pentru pensiile acestea speciale, când au simţit că există o susţinere puternică în rândul populaţiei pentru eliminarea acestor pensii injuste sau indemnizaţii, (…) deci noi nu am avut niciodată altă abordare pe pensii şi, după cum am spus, vom continua şi cu celelalte. Am spus că, imediat ce acest lucru va fi posibil, vom lua decizii pentru a elimina pensiile speciale pe care putem să le eliminăm imediat, am făcut-o cu parlamentarii, urmează să discutăm să vedem care e procedura pentru a modifica şi Codul administrativ, unde sunt prevăzute pensiile pentru primari’, a adăugat Cioloş. El a criticat afirmaţiile preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, potrivit cărora actuala coaliţie ar trebui să dea o ordonanţă de urgenţă pentru eliminarea pensiilor speciale. ‘Ipocrizia este de partea celor care s-au bătut pentru aceste legi, celor care s-au bătut ca ele să fie menţinute, pentru că altfel dispăreau demult. Şi ipocrizia e din partea celui care spune acum că ar trebui să le eliminăm prin OUG, pentru ca ele să fie o pradă sigură a CCR. Deci un membru al Parlamentului României, preşedintele Opoziţiei să spună că ar fi trebuit să le eliminăm prin OUG când asta este atribuţia Parlamentului… Este vorba de o lege care vizează parlamentarii, nu Guvernul, mi se pare ipocrizie şi lipsă de bun simţ’, a menţionat copreşedintele USR PLUS. Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. S-au înregistrat 357 de voturi ‘pentru’, iar 30 de parlamentari nu au votat.