Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dacian Cioloş, a declarat luni că menţinerea colaborării USR-PNL la nivel local depinde de modul în care liberalii vor respecta mandatul dat de către alegători, acela de modernizare.
‘Vom vedea în perioada următoare cum se vor comporta colegii din PNL, dacă sunt gata să distrugă complet ideea de reformă şi de liberalism, inclusiv la nivel local. Dacă o vor face şi la nivel local, aşa cum o fac astăzi la nivel guvernamental, vom acţiona în consecinţă. Colegii noştri de la USR din CGMB sunt acolo să apere şi să susţină în primul rând mandatul pe care l-au dat alegătorii din Bucureşti şi nu alt mandat, al nimănui. Toţi cei care îşi respectă acest mandat de modernizare a Bucureştiului, pe care l-au primit de la alegători, au susţinerea colegilor de la USR. Cei care nu respectă acest mandat vor avea o opoziţie foarte fermă din partea colegilor, aşa cum s-a întâmplat şi până acum’, a arătat Cioloş, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.
Cioloş a mai spus că aleşii locali ai USR vor lucra cu ‘toţi cei care’ susţin proiecte de modernizare.
‘Din punctul nostru de vedere, al USR, proiectele noastre politice, obiectivele cu care am mers în faţa cetăţenilor, evident, rămân pe masă. Vom lucra cu toţi cei care îşi doresc ducerea lor la îndeplinire. Acesta este şi motivul pentru care noi am intrat în acea coaliţie cu PNL, pentru a face reforme şi pentru a susţine măsuri de modernizare a României. Din păcate, în acest moment rămânem principala forţă politică capabilă să promoveze astfel de proiecte de modernizare şi vom lucra cu toţi cei care susţin aceste obiective’, a afirmat liderul USR.