Preşedintele USR, Dacian Cioloş, le reproşează celor de la AUR că ar da dovadă de ‘huliganism’ şi acuză autorităţile că le permit reprezentanţilor acestui partid să încalce legea.
‘De la Diana Şoşoacă, pe care nimeni nu avea curaj să o întrebe de ce nu purta mască, în timp ce o ţară întreagă trebuia să o facă, şi până la asaltul asupra Parlamentului acum câteva săptămâni sau intrarea de astăzi prin forţă şi agresiune în clădirea primăriei din Timişoara, toate sunt permise şi susţinute de către autorităţile statului’, a scris liderul USR pe Facebook.
El a lansat un apel către angajaţii instituţiilor care trebuie să asigure respectarea legii să îşi facă datoria şi ‘să ia în serios aceste derapaje’ de la regulile unei societăţi funcţionale. Potrivit acestuia, ‘mişcarea extremistă’ din România nu este una născută dintr-o ideologie susţinută de societate.
‘Vorbim de un grup politic pe care statul român, prin instituţiile sale, îl tolerează atunci când vine vorba de finanţările cel puţin dubioase, pe care îl sprijină prin lipsa de acţiune în faţa manifestărilor huliganice şi toate astea, pentru că forţelor politice aflate la guvernare le e teamă de o adevărată revoluţie în societate. Când cetăţenii cereau demisia guvernului în Piaţa Victoriei, au apărut grupuri huliganice din galeriile de fotbal din care făcea parte şi George Simion. S-a acţionat cu maximă forţă împotriva unor familii cu copii care protestau paşnic, motivându-se o lovitură de stat, un complot inexistent cu maşini încărcate cu cocktail-uri Molotov şi nimeni nu a răspuns în niciun fel pentru acele agresiuni complet nejustificate’, a mai scris Cioloş.
Vineri, liderul AUR, George Simion, a postat pe Facebook o înregistrare video a momentului în care a intrat în Primăria Timişoara, alături de câteva zeci de persoane care scandau ‘Hei, Fritz, nu uita, Timişoara nu-i a ta!’. Simion a reuşit să intre în clădire după ce declarase că a găsit alte două uşi închise.
‘Am venit cu domnul Bânciu, care este reprezentantul Memorialului Revoluţiei şi pe care vreau să îl primiţi. Este revoluţionar, a luptat pentru libertatea noastră şi nu-l primiţi într-o audienţă. Astăzi cine ne primeşte? Acesta este felul în care administraţia Fritz se poartă cu cetăţenii şi cu cei care au avut morţi şi urmaşi la Revoluţie’, a spus Simion într-o discuţie cu angajaţi ai instituţiei.
Ulterior, într-o declaraţie susţinută în stradă, liderul AUR a afirmat că Dominic Fritz ar ocupa ilegal funcţia de primar.
‘Am dat peste un pupil al domnului Klaus Iohannis. El fiind PNL, a venit să îi facă campanie lui Dominic Fritz, paraşutat aici, la Timişoara, din Germania, fără viză permanentă de domiciliu. Omul acesta ocupă ilegal funcţia de primar şi trebuie să ştie toată ţara acest lucru. Nu mai vrem paraşutaţi şi alte specii de genul acesta’, a mai spus Simion.
Tot vineri, primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a declarat că ‘o bandă de membri şi simpatizanţi ai AUR, în frunte cu George Simion’, au pătruns ilegal în sediul primăriei ”prin forţă fizică”, cu scopul de a crea ‘haos şi panică în instituţie şi printre timişorenii’ care se aflau în sediu.
Edilul a acuzat faptul că Jandarmeria şi Poliţia Locală ar fi asistat ‘impotente’ la acest act de violenţă.
Jandarmeria Română a precizat, printr-un comunicat, că nu are atribuţii de pază a sediului Primăriei Timişoara şi că ‘jandarmii aflaţi în zona Primăriei au acţionat imediat după ce au fost sesizaţi’.