Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a declarat miercuri, înaintea negocierilor cu liderii PNL, că în varianta în care cele două partide hotărăsc refacerea coaliţiei ar trebui iniţiate cât mai curând discuţii privind calendarul reformelor şi structura bugetului pentru anul viitor.
Într-o declaraţie de presă, la Parlament, el a spus că, în varianta refacerii coaliţiei, la următoarea întâlnire ar trebui să ia parte şi reprezentanţii UDMR.
‘Din punctul nostru de vedere, PNL ar trebui să decidă foarte clar dacă vrea să negocieze refacerea coaliţiei sau dacă vrea să negocieze un acord cu PSD. Dacă negociem refacerea coaliţiei, data viitoare ar trebui să ne întâlnim şi cu UDMR, pentru că aşa ni se pare corect şi asta ne-ar permite să mergem înainte în refacerea coaliţiei. Din punctul nostru de vedere, e nevoie de un guvern cât mai rapid. Deja am pierdut prea mult timp şi, aşa cum o spunem de câteva săptămâni, există această soluţie pe masă, de refacere a coaliţiei, dar PNL trebuie să îşi dorească asta, ca să putem să începem negocierile serioase. Ar trebuit să începem discuţiile cât mai repede, ca să stabilim din programul de guvernare un calendar de măsuri, pe care viitorul guvern să le ia, atât pentru a rezolva situaţii de criză, cât şi un calendar de reforme, dar ar trebui să profităm de aceste zile de negocieri. Dacă vom negocia, să stabilim şi elementele de bază ale fiecărei reforme, tocmai ca să nu avem dispute ulterior, odată ce am stabilit guvernul’, a precizat Dacian Cioloş.
Potrivit acestuia, structura guvernului, aşa cum a fost stabilită în urmă cu zece luni, ar trebui să reprezinte ‘baza de plecare’ a discuţiilor.
‘În paralel cu un calendar precis de reforme ar trebui să discutăm şi structura bugetului pe anul viitor, cu liniile generale şi cu priorităţile. Acestea se leagă şi de programul de guvernare. Şi ar trebui, evident, să ne punem de acord şi pe modul de lucru şi de luare a deciziilor, în coaliţie, atât pe partea guvernamentală, cât şi în Parlament. Acestea sunt lecţii pe care le-am învăţat din lunile trecute şi tocmai pentru a avea un cadru funcţional, dacă PNL decide că refacem coaliţia, să putem să clarificăm aceste lucruri. (…) Cum ar trebui să avem un guvern cât mai repede, din punctul nostru de vedere, structura guvernului, aşa cum am discutat-o acum un an, ar trebui să fie baza de plecare a discuţiilor pe care să le avem’, a precizat el.