Dacian Cioloş, copreşedinte USR PLUS, a exclus varianta unei colaborări cu PSD, afirmaţie făcută după ce liderul social democrat Marcel Ciolacu a declarat că, după alegeri, va negocia formarea unei majorităţi cu alte partide, mai puţin cu PNL. ‘Înţeleg că există interpretări cum că domnul Ciolacu a zis că nu exclude un vot în viitorul Parlament pentru un guvern condus de mine. Răspunsul meu e simplu. Nu mă interesează părerea PSD şi a domnului Ciolacu, pentru că nu avem niciun gând de a colabora politic cu acest partid care a făcut atât de mult rău României. Şi, ca să fie clar, nici nu vom avea nevoie de PSD’, a scris Cioloş, pe Facebook. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că social-democraţii vor fi pe primul loc la alegerile parlamentare şi vor negocia cu celelalte partide, cu excepţia PNL, pentru a obţine o majoritate în Legislativ, dacă va fi cazul. ‘Vom negocia crearea unei majorităţi. De ce am făcut un program de guvernare? Avem soluţiile necesare de a intra la guvernare. Vom vedea cum va arăta viitorul Parlament, ce partide vor avea reprezentanţi şi vom intra în negocieri şi în discuţii, mai puţin cu PNL’, a explicat preşedintele PSD, pentru DC News.