Premierul desemnat Dacian Cioloş a anunţat că miercuri va avea o întâlnire cu preşedinţii partidelor care au format coaliţia de guvernare, fără echipele de negociere.
Întrebat, într-o emisiune la B1 TV, dacă este adevărat că miercuri va avea o întâlnire doar cu preşedinţii partidelor care au fost în coaliţie, fără echipele de negociere, Cioloş a răspuns: ‘Da. Asta a fost propunerea domnului preşedinte Florin Cîţu şi, evident, am acceptat-o, pentru că vreau să avem această discuţie indiferent de formă. E important să ne vedem, să discutăm direct şi să vedem care e deschiderea, apetitul colegilor din coaliţie să reîncepem discuţiile serioase, ca să ştim şi noi ce avem de făcut’.