Preşedintele USR, Dacian Cioloş, a declarat miercuri că uniunea va susţine în Parlament, în procedură de urgenţă, orice iniţiativă legislativă care să aducă soluţii pentru situaţiile de criză din domeniile sănătăţii şi energiei.
Precizările au fost făcute la Palatul Parlamentului înaintea discuţiilor cu reprezentanţii PNL privind o posibilă refacere a coaliţiei.
‘USR e gata, în zilele următoare, să susţină în Parlament orice iniţiativă legislativă, în procedură de urgenţă, care să vină cu soluţii la rezolvarea situaţiei de criză din domeniul sănătăţii şi din energie. Ştim că avem un guvern interimar care nu poate emite ordonanţe, dar pot fi promovate proiecte legislative şi noi suntem gata să le susţinem, tocmai pentru ca, în paralel, să putem negocia refacerea coaliţiei ‘, a arătat el, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.
Cioloş a menţionat, de asemenea, că în varianta refacerii coaliţiei ar trebui stabilit cât mai rapid un calendar de măsuri pentru a rezolva situaţii de criză, dar şi pentru implementarea reformelor.