Prim-vicepreşedintele PNL Arad, Iustin Cionca, preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, consideră că în momentul de faţă ‘e cam multă patimă’ în alegerile interne din partid, iar disputele ar putea să conducă la situaţia în care ‘oameni valoroşi’ vor rămâne în afara conducerii centrale a PNL.
Iustin Cionca a declarat luni, pentru AGERPRES, că PNL Arad va lua o decizie privind susţinerea unui candidat pentru preşedinţia PNL doar după ce aceştia îşi vor prezenta moţiunile şi echipele, susţinând că nu înţelege ‘atitudinea altor filiale care se grăbesc să anunţe pe cine sprijină’.
Cionca spune că unele filiale ‘greşesc şi fac rău partidului prin vehemenţa cu care susţin candidaţii’, iar PNL Arad nu va intra într-o astfel de ‘polemică’.
‘La Arad, aşteptăm să vedem dacă vor mai fi şi alte candidaturi, pentru că deocamdată avem două. Apoi, pe mine mă interesează textul moţiunii, echipele care vor fi în spatele acestor candidaţi şi, evident, vom avea o discuţie în organizaţia judeţeană. Încercăm să avem un punct de vedere unitar, de aceea aşteptăm să se voteze noile conduceri de la toate organizaţiile din judeţ, apoi cu delegaţii aceştia vom discuta toate aspectele, inclusiv pe cine susţine fiecare în parte. Până la urmă fiecare are un vot şi nu poţi să-l obligi pe niciunul cu cine să voteze’, a declarat Iustin Cionca.
El a precizat că, în judeţ, în 80% din filiale PNL au avut loc alegeri în ultima perioadă, preşedinţia organizaţiei judeţene fiind câştigată de europarlamentarul Gheorghe Falcă, cel care a condus şi până acum organizaţia şi a fost singurul candidat la alegerile desfăşurate vineri.
Cu privire la disputele care se văd în spaţiul public dintre echipele celor doi candidaţi pentru preşedinţia PNL, Iustin Cionca consideră că ‘e cam multă patimă’.
‘Noi la Arad am găsit o soluţie prin care nu ne dezbinăm, a fost o negociere în care am reuşit să aducem toţi oamenii valoroşi care au dorit să candideze, să fie în structura de conducere. Pe mine mă interesează foarte mult ca după ce se încheie această competiţie din partid să rămânem uniţi, dar după cum văd lucrurile, s-ar putea să rămânem cu oameni valoroşi în afara conducerii centrale după aceste alegeri’, a spus prim-vicepreşedintele PNL Arad.
El a încheiat afirmând că ‘este foarte bună competiţia atunci când echipa rămâne întreagă’.