Un număr de 1.400 de automobile abandonate au fost ridicate de proprietari de pe domeniul public anul acesta, după ce au fost somaţi, a anunţat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
‘Din ordinul meu, din ianuarie 2021 şi până acum Poliţia Locală a identificat şi somat proprietari ai 3.466 de automobile, în stare de degradare, abandonate pe domeniul public. Dintre acestea au fost ridicate de pe domeniul public chiar de către proprietari, după cele 3 somaţii obligatorii, un număr de 1.400 de automobile. Legea este extrem de indulgentă, e nevoie de 3 somaţii consecutive de 6 luni + 10 zile + 5 zile pentru ca Primăria să le poată lua de pe domeniul public. 190 de automobile au fost repuse în circulaţie de către proprietari. ADPDU Sector 6, prin noul serviciu pe care l-am creat, a ridicat relativ puţine maşini pentru că nu am semnat eu dispoziţii de ridicare pentru că nu au împlinit sorocul legal de 6 luni + 15 zile, deci ADP a ridicat undeva la 50 de maşini’, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.
El a menţionat că mulţi le ridică în ultimele 15 zile şi chiar dacă semnează dispoziţiile de ridicare, ele sunt luate de proprietari.
‘Restul sunt în lucru şi aştept să le vină rândul, acum semnez săptămânal cca. 30 de dispoziţii de ridicare şi ritmul va creşte şi vom mai elibera din domeniul public’, a adăugat Ciprian Ciucu.