Ciprian Ciucu, care şi-a prezentat miercuri bilanţul de final de mandat în calitate de preşedinte ANFP, consideră că este important să se facă mai clar diferenţa între funcţia publică şi personalul contractual. Ciucu şi-a prezentat bilanţul activităţii ca preşedinte al ANFP, calitate din care a anunţat că demisionează pentru a rămâne primar la Sectorul 6. ‘Ceea ce mi-am propus să fac încă din primele zile, dar nu am reuşit să fac, că nu am avut doar împliniri, am avut şi câteodată rezistenţă, câteodată neînţelegere, câteodată chiar dificultate de a mă duce mai sus pe procesul decizional cu anumite propuneri şi nu reproşez nimănui nimic, pentru că numai de ce aveam eu în minte nu avea timp Guvernul în această perioadă foarte grea în care avem de gestionat o pandemie. (…) Ar trebui să facem mult mai clar diferenţa – şi pentru asta o să militez inclusiv de acum înainte din poziţia de primar – între ceea ce înseamnă funcţie publică, ce înseamnă să ai prerogative de putere publică, care te face să fii cumva protejat mai mult decât un alt angajat, care-ţi oferă oarecare independenţă în actul tău public ca funcţionar public, şi ce înseamnă personal contractual’, a spus Ciprian Ciucu. În opinia sa, deciziile în legătură cu ce instituţii se califică privind funcţia publică ţin de o reformă a administraţiei. ‘E o chestiune de reformă a administraţiei să decizi ce instituţie publică se califică să fie funcţie publică, în principal ministere, agenţiile, primăriile, consiliile judeţene. Ele trebuie să fie funcţie publică, pentru că au prerogative de putere publică şi întocmesc astfel de acte publice, dar ceea ce înseamnă livrare de servicii, cum ar fi DGASPC, care clar livrează servicii, Administraţia Domeniului Public, servicii de transport, utilităţi publice, ele nu au ce să caute în funcţia publică, ele trebuie să fie personal contractual care trebuie să fie mai flexibil. Poate se schimbă – nu ştiu – tehnologia şi livrează altfel un serviciu’, a adăugat Ciprian Ciucu.