Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a semnalat miercuri că nu a primit avizul de defrişare de la Primăria Capitalei pentru a putea executa lucrările la drumul Valea Largă.
El a scris pe Facebook că în lipsa acestui aviz, care presupune defrişarea a circa 400 de copaci şi pentru fiecare arbore îşi asumă plantarea a încă zece, în compensare, are două opţiuni: autoritatea locală nu mai face lucrările, respectiv îşi asumă o amendă destul de mare.
Ciprian Ciucu a subliniat că acesta nu reprezintă un atac la primarul general, Nicuşor Dan.
‘Apelul public, pe un ton decent şi calm este doar ultima pârghie pe care o am pentru a putea executa lucrările la drumul Valea Largă. (…) Doi ani am muncit enorm pentru a ajunge aici unde suntem: să executăm această arteră, cu două benzi pe sens, cu piste de biciclete, cu trotuare largi şi cu toate utilităţile. Ea va degreva Prelungirea Ghencea, pe care o va conecta cu Bulevardul Timişoara. În acest moment, trebuie ca Apa Nova să lucreze la canalizare şi este blocată. Societatea intenţionează chiar să mute echipa de muncitori de acolo, pentru că nu mai au front de lucru’, a explicat el.
Edilul Sectorului 6 a adăugat că munca de până în prezent a fost ‘fabuloasă’ iar costurile mari, că autoritatea locală a contractat şi efectuat un studiu prefezabilitate; a contractat procedura achiziţie şi efectuat studiul de fezabilitate pentru exproprierile sunt necesare; a contractat procedura achiziţie şi realizat studiu de trafic.
Ciprian Ciucu a precizat că a realizat şi Consiliul Local a votat o hotărâre pentru a cere dreptul de la Municipalitate pentru a putea face exproprieri. Consiliul General a aprobat printr-un act normativ dreptul de a face exproprieri.
Potrivit edilului Sectorului 6, s-a derulat contractarea (procedura achiziţie) privind firma de avocatură pentru a asista autoritatea locală în exproprieri, s-au realizat primele exproprieri din istoria acestei zone administrativ-teritoriale; s-a făcut o comisie de expropriere la nivelul Municipalităţii care a avizat fiecare dintre cele câteva zeci de exproprieri realizate, care au costat aproximativ 4 milioane de lei.
Ciprian Ciucu a spus că, printr-o altă hotărâre, Consiliul General a aprobat exproprierile, terenul devenind proprietate publică a Municipiului Bucureşti.
El a precizat că a fost contractat şi realizat studiul de fezabilitate apă-canal; Apa Nova a efectuat proiectare apă-canal, care a fost trecută prin comisiile tehnice ale Municipalităţii şi care a necesitat zeci de avize.
Ciprian Ciucu a spus că Primăria Sectorului 6 a obţinut autorizaţie de construire, aviz de mediu etc; Apa Nova a contractat lucrările şi a mobilizat echipa de muncitori; a contractat lucrările la reţelele de gaz, energie, Netcity; a realizat procedura de achiziţie proiectare şi execuţie drum; a depus în noiembrie 2022 cererea de avizare defrişărilor de către Municipalitate, inventarierea fiecărui copac în parte (specie, dimensiuni etc).