Furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi încălzire va fi sistată pentru aproximativ 1.000 de blocuri din Sectorul 1 şi parţial din sectoarele 2, 5 şi 6 până miercuri, ora 23,30, pentru remedierea unei avarii produse la Magistrala Griviţa pe şoseaua Grozăveşti.
Potrivit unui comunicat al Termoenergetica transmis, marţi, AGERPRES, în Sectorul 2 zonele afectate sunt: şoseaua Ştefan cel Mare şi bulevardul Lacul Tei, în sectorul 5 Calea 13 Septembrie, şoseaua Panduri, Spitalul Municipal, precum şi strada Nicolae Filimon, Calea Griviţei, bulevardul Constructorilor şi complexele studenţeşti ‘Leu’ şi ‘Regie’ din Sectorul 6.
Avaria s-a produs pe magistrala Griviţa, pe conducta cu diametrul de 1.000 de milimetri. Au fost începute, în regim de urgenţă, manevrele de sectorizare, închidere şi golire a conductei, apoi cele de aerisire. Ulterior, vor fi efectuate sudurile pentru reparaţia avariei şi încărcarea magistralei.
Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Pe măsură ce lucrările se finalizează, punctele termice vor fi repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat.
Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.