AcasăPoliticaCirca 30 de apeluri la ISU Gorj în contextul cutremurului; pacienţii şi...

Circa 30 de apeluri la ISU Gorj în contextul cutremurului; pacienţii şi angajaţii Spitalului Judeţean au ieşit în curte

cutremur

Circa 30 de apeluri au fost înregistrate, marţi după-amiază, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj în urma cutremurului cu magnitudinea de 5,7 pe scara Richter, scrie Agerpres.

Conform datelor comunicate de ISU Gorj, cetăţenii au semnalat fisuri apărute la anumite construcţii sau elemente de construcţie de la faţada mai multor clădiri care s-au desprins.

„Din fericire, până în acest moment nu au fost înregistrate victime! Echipajele noastre de intervenţie intervin acolo unde au fost semnalate situaţii de urgenţă şi continuă misiunile de recunoaştere/patrulare pentru că este prioritar să ne asigurăm că nu sunt persoane care au avut de suferit”, arată sursa citată.

De asemenea, în urma producerii seismului, pacienţi şi angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu – cadre medicale, personal TESA, au ieşit în curtea unităţii, au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţii instituţiei sanitare.

Articolul Circa 30 de apeluri la ISU Gorj în contextul cutremurului; pacienţii şi angajaţii Spitalului Judeţean au ieşit în curte apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks