Guvernul va analiza care sunt măsurile din restul ţărilor UE ce au avut cel mai mare impact pentru accelerarea vaccinării şi le va aplica şi în România, a declarat luni prim-ministrul Florin Cîţu.
El a fost întrebat, în conferinţa de presă comună cu preşedintele CE, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Klaus Iohannis, cum poate Uniunea Europeană să ajute accelerarea campaniei de vaccinare şi dacă vaccinarea obligatorie a unor categorii de personal poate fi o soluţie în acest sens.
‘La întrebarea cum ar putea să ajute Uniunea Europeană – a ajutat foarte mult prin faptul că am avut acces la vaccin în acelaşi moment în care au avut toate ţările din UE. Am avut şi astăzi o discuţie cu doamna preşedinte (al Comisiei Europene – n.r.) despre campania de vaccinare din România. Sunt mai multe variante în UE şi după cum ştiţi şi la noi se iau în calcul aceste variante pentru a accelera campania de vaccinare. Am văzut că a început să crească, în această perioadă, numărul persoanelor care se vaccinează. Am spus de fiecare dată – singura soluţie pentru a depăşi pandemia o reprezintă vaccinarea. Orice altă măsură nu face decât să încetinească, dar nu elimină pandemia. Ne uităm să vedem în restul ţărilor din Uniunea Europeană care sunt măsurile care au avut cel mai mare impact şi le vom folosi şi aici’, a explicat Florin Cîţu.