Premierul Florin Cîţu, care va candida la congresul din toamnă pentru funcţia de preşedinte al PNL, le-a transmis joi ‘un mesaj ferm’ colegilor liberali din Bucureşti să voteze înţelept când aleg liderii de la sectoarele Capitalei.
Mesajul a fost transmis liberalilor de la Sectorul 1 de prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan.
‘Vă citesc mesajul lui Florin Cîţu: ‘Mesaj ferm pentru colegii mei, membrii PNL în Bucureşti: cu mine preşedinte al partidului vom susţine doar membrii PNL la primăriile de sector. Votaţi înţelept când alegeţi preşedinţii PNL de sectoare. Mult succes şi vă aştept alături de echipa câştigătoare. Împreună construim România liberală”, a spus Bogdan la conferinţa de alegeri interne de la Organizaţia PNL Sector 1.
El a adăugat că şi după congresul din septembrie, la care va fi ales preşedintele PNL, liberalii vor rămâne uniţi.
‘Ştiu că unii dintre dumneavoastră au temeri cu privire la o bătălie prea aprigă între cele două platforme care se bat pentru preşedinţia PNL, una condusă de Ludovic Orban, cealaltă de Florin Cîţu. Vă sigur că nimic nu ne poate destructura şi nimic nu ne poate despărţi, în aşa fel încât la sfârşitul acestei perioade de aproape 3 luni toţi membrii PNL îşi vor băga săbiile în teacă şi vor continua să constituie împreună cea mai importantă forţă politică a României pentru următorii ani. Şansa României este uriaşă. Avem pentru prima dată posibilitatea unor investiţii de amploare tocmai prin apartenenţa noastră la structurile europene. Avem şansa unor fonduri nerambursabile pe care nu le-am avut niciodată la dispoziţie, 14,2 miliarde de euro, plus 15 miliarde cu dobândă extrem de avantajoasă. Este şansa să demonstrăm că au meritat bătăliile, faptul că am stat în stradă aici la 40 de grade pe 10 august, sau la minus 25 de grade la teribilele demonstraţii împotriva OUG 13’, a menţionat Rareş Bogdan.
Acesta a amintit că în bătălia internă pentru şefia partidului îl susţine pe Florin Cîţu.
‘Sunt absolut convins că Florin Cîţu, în calitate de prim-ministru şi preşedintele PNL, va conlucra perfect cu Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, un om cu mare experienţă în activitatea parlamentară şi care poate sprijini întru totul actul de reformă’, a mai declarat el.