Premierul Florin Cîţu a declarat marţi că aceia care susţin că documentul de la Guvern cu punctajul privind campania internă din PNL este real trebuie să prezinte probe şi a adăugat că, dacă va fi nevoie, va face verificări.
‘Colaboratorii mei în această perioadă elaborează foarte multe documente în exces de zel. Eu nu-mi aduc aminte să fi văzut acest document. (…) Eu zic că cei care spun că este un document real – şi am văzut că au ajuns discuţii în spaţiul public – să vină şi cu probe. (…) Sunt mai multe documente care există cu propuneri, eu nu-mi aduc aminte să fi văzut acest document’, a spus Cîţu înainte de şedinţa coaliţiei de la Parlament.
Întrebat dacă i se pare în regulă ca un consilier de stat să-i facă campanie de partid, premierul a răspuns: ‘Aceste lucruri nu mi se par în regulă, dar nu ştiu dacă acest lucru s-a întâmplat’.
‘Eu spun că cine spune că este un document adevărat să vină cu probele care să demonstreze. (…) Nu am văzut acel document. Toate documentele de la Guvern, oficiale, au semnătură, sunt înregistrate şi aşa mai departe. Nu am studiat acest document. Nu ştiu ce este cu el. (…) Dacă este nevoie, voi face şi verificări. Nu am ştiut de acest document, nu mi-a fost adus mie’, a afirmat Cîţu.
El a menţionat că are discuţii cu consilierii săi de stat despre foarte multe lucruri.
‘Pe mine mă interesează documente care vin direct la mine, nu cele care vin la mine prin presă’, a mai spus Cîţu.
Şeful Guvernului a fost chestionat care ar trebui să fie măsurile luate împotriva consilierului de stat respectiv, dacă se dovedeşte că acest document este veridic.
‘Eu nu tolerez aşa ceva, dacă se dovedeşte că este veridic. (…) Vedem. Nu tolerez un astfel de comportament, dar cine spune că este un document real trebuie să demonstreze. Şi domnul Orban – domnul preşedinte – şi domnul Eugen Teodorovici au avut acest document. Domnii Eugen Teodorovici şi Orban trebuie să vină să demonstreze’, a mai afirmat premierul, adăugând că a văzut documentul în presă.
Premierul a precizat că niciunul dintre consilierii săi nu lucrează în acelaşi timp la partid şi că îşi face singur mesajele de partid.
Jurnaliştii l-au mai întrebat şi care este diferenţa între el şi Liviu Dragnea, care a angajat două persoane la DGASPC Teleorman şi care de fapt lucrau la partid, fiind condamnat pentru această faptă.
‘Eu nu văd nimic similar aici’, a subliniat Cîţu.
Premierul a reiterat că un astfel de document nu a fost înregistrat la Cancelaria sa.
‘Eu nu am spus că nu există. Eu am spus că cine are dovezi că este un document real şi aşa mai departe trebuie să vină să le prezinte. (…) Eu am verificat, nu există. Şi data trecută când au apărut documente publice în spaţiul public am verificat. Un astfel de document nu a fost înregistrat la Cancelaria mea, nu a fost prezentat, nu mi-a fost mie prezentat, nu este semnat’, a susţinut Florin Cîţu.