Prim-ministrul Florin Cîţu doreşte ca problema contrabandei să fie abordată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, astfel încât o soluţie să fie implementată cât mai rapid.
Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, după ce premierul a fost întrebat cum vede faptul că un avion, care se presupune că ar fi aparţinut contrabandiştilor din Ucraina, a survolat spaţiul aerian român. Prim-ministrului i-a fost semnalat şi cazul drogurilor descoperite în urmă cu o lună în cutii de banane într-un depozit din Ilfov – transport care ar fi trecut de portul Constanţa.
‘Am discutat de fiecare dată cu miniştrii de resort. M-au asigurat că alocă mai multe resurse şi că vor veni cu soluţii în perioada următoare – asta este, de fapt, discuţia. Pe parte de ANAF, de exemplu, acolo este acea problemă cu scanerele şi tot avem o discuţie. Eu am propus de fiecare dată – şi cred că până la urmă asta e soluţia – să ducem această discuţie în CSAT şi acolo să găsim o soluţie care să fie implementată cât mai rapid’, a spus premierul.