Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, joi, că singurul scenariu în negocierile cu PSD şi UDMR este ca primul premier să fie dat de liberali.
‘Este singurul scenariu – premierul de la PNL’, a spus Cîţu, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă s-a luat deja o decizie ca PNL să dea primul premierul, el a răspuns: ‘Suntem la negocieri aici. Eu cred că da. (…) Eu aşa cred, că altfel nu am mai discuta’.
‘Astăzi avem o propunere din partea PNL, o propunere de premier prin care noi credem că am deblocat aceste negocieri. Eu zic că este o mare victorie să avem în această coaliţie, partidul mai mic să aibă premierul. Este o victorie pentru PNL’, a mai declarat Cîţu.
Liderul PNL a spus că Nicolae Ciucă va fi implicat 100% în negocieri şi că tot partidul îl susţine.
Cîţu a fost întrebat cu privire la faptul că negocierile cu USR s-au oprit deoarece el era propunerea de premier, iar în negocierile cu PSD şi UDMR s-a renunţat la aceasta.
‘Aceasta a fost decizia partidului şi mergem cu decizia partidului’, a afirmat preşedintele PNL.
Cîţu a susţinut că a propus de două ori să se renunţe la mandatul ca preşedintele PNL să fie propunere de premier.
‘Eu am propus să se renunţe de două ori la acest mandat. E a doua oară când îl propun tot eu pe domnul Nicolae Ciucă pentru a debloca aceste negocieri. (…) Nu am spus că nu-l voi supune (n.r. la vot). Am spus că atunci când vom avea o propunere, o vom supune la vot’, a spus Cîţu.
De asemenea, el a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis nu se implică în discuţiile din partide.
Preşedintele PNL a spus că nu s-a discutat ca el să preia funcţia de preşedinte al Senatului în acest moment. Cîţu a mai declarat că nu simte că va pierde partidul în contextul în care nu mai este propunere de premier.
‘Nu, în niciun caz. (…) Ludovic Orban nu a pierdut nicio putere. A fost preşedintele partidului până la congres, a pierdut la congres’, a afirmat Cîţu.