Preşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a anunţat că prima reuniune a noului Birou Politic Naţional al formaţiunii va avea loc marţi.
Potrivit prim-ministrului, la acea reuniune ar urma să se discute, printre altele, şi despre strategia PNL privind coaliţia de guvernare.
‘Marţi cred că avem primul Birou Politic Naţional, sau primul BEx. Vom încerca să fie marţi. Oamenii vor veni, va fi un Birou Executiv mai relaxat în primă fază, dar, bineînţeles, vor fi şi lucruri importante. Trebuie să discutăm despre strategia noastră în ceea ce priveşte coaliţia de guvernare, asta vom discuta în BEx, mai multe scenarii’, a declarat Florin Cîţu, sâmbătă, la Digi 24, după ce a câştigat mandatul de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.