Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, consideră că măsurile sociale convenite în coaliţia de guvernare reprezintă doar ‘o listă de intenţii’ care trebuie discutate cu Comisia Europeană.
‘Am văzut aseară, în premieră, acea prezentare. Pare că sunt măsuri agreate în coaliţie. Nu au fost discutate în PNL. Posibil să fi fost discutate într-un cerc foarte restrâns şi aprobate. Multe dintre măsuri sunt prelungirea măsurilor pe care le aveam şi anul trecut. Pare un program de guvernare, pentru că nu sunt termene acolo, nu sunt detalii şi atunci e complicat să faci o analiză ca economist. În momentul acesta îmi aduce aminte de o melodie a celor de la Metallica,’Fight Fire with Fire’. Dar, repet, pare un program de guvernare, aşa arată acum, pentru că este doar o listă de intenţii, măsuri care trebuie discutate cu Comisia Europeană. Sunt multe lucruri acolo. Dacă Ministrul Finanţelor spune că sunt fonduri, sunt fonduri. Noi vedem că, din păcate, estimările pe care le-am făcut până acum s-au adeverit. Am atras atenţia în ianuarie că dacă nu luăm măsuri, vom avea o creştere a inflaţiei’, a spus, marţi, Cîţu, la Senat.
Potrivit lui Cîţu, ‘este important ca PNL să se întoarcă la liberalism şi la soluţii liberale’. El a recomandat ‘mai mult curaj în impunerea unor măsuri liberale’.
Preşedintele Senatului speră ca măsura amânării achitării ratelor la bancă va fi aprobată în coaliţie săptămâna viitoare.
‘Am văzut că a fost scoasă de pe lista de măsuri amânarea ratelor la bancă. Se poate face lucrul acesta, se poate amâna cu 9 luni. Nu ştiu de ce nu a mers acum, dar prin discuţii cu Banca Centrală, cu sistemul bancar pot să găseşti măsuri. Poate a fost amânată doar o săptămână’, a adăugat Cîţu.
El s-a arătat surprins că legea offshore nu a fost încă depusă în Parlament, pentru că aceasta ‘trebuie aprobată cât mai repede’.
‘Avem nevoie de legea offshore. Este o companie care va scoate gaz din Marea Neagră, imediat după ce trece această lege.(…) Există o companie care face explorări marine şi vor putea imediat să scoată’, a adăugat Cîţu.
Măsurile din planul ‘Sprijin pentru România’ vor intra în vigoare cel mai devreme de la 1 mai, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă, luni, în cadrul conferinţei de presă susţinute de liderii coaliţiei pentru prezentarea pachetului de măsuri.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că planul ‘Sprijin pentru România’ oferă o formă de protecţie în faţa scumpirilor pentru mai mult de jumătate din populaţie.