Premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, arătând că trebuie mobilizate toate resursele pentru o redresare cât mai rapidă a ţării post-pandemie şi că acest efort reprezintă o datorie faţă de înaintaşi, dar şi faţă de generaţiile viitoare.
‘Suntem datori în faţa trecutului şi a înaintaşilor noştri să facem cinste Drapelului Naţional, celorlalte simboluri naţionale şi tuturor înaintaşilor noştri, mobilizând toate resursele de care dispunem şi valorificând orice oportunitate pentru o redresare cât mai rapidă a ţării post-pandemie. Facem acest lucru pentru toţi românii, dar mai ales pentru generaţiile care cresc acum’, a afirmat prim-ministrul Cîţu.
El a arătat că simbolurile naţionale şi istoria îi unesc pe români, indiferent de locul în care trăiesc sau de opiniile pe care le au.
‘Drapelul naţional ne reprezintă trecutul, cu luptele duse pentru dreptate, libertate, unitate şi apărarea ţării. Sub culorile Tricolorului suntem reprezentaţi cu acelaşi curaj, cu responsabilitate şi profesionalism în misiuni internaţionale în care România este parteneră. Trăim cu bucurie momentele în care Tricolorul este arborat în onoarea reuşitelor unor compatrioţi ai noştri, indiferent de domeniul lor de activitate. Emoţia unor astfel de momente ne întăreşte sentimentul că oriunde ne-am afla, în ţară sau peste hotare, şi chiar dacă în anumite privinţe putem să avem opinii diferite, simbolurile naţionale, istoria, prezentul şi viitorul ne unesc, ca români’, a mai arătat premierul Florin Cîţu. AGERPRES / (AS – autor: Irinela Vişan, editor: Marius Frăţilă)