Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, joi, că o renegociere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este imposibilă.
‘Am spus partenerilor internaţionali atunci când am negociat PNRR că aceasta este forma finală, am fost de acord cu toţii, am semnat o formă finală şi am spus că nu vom reveni asupra lui şi atunci când am făcut această coaliţie am spus că nu vom reveni asupra PNRR, pentru că asta înseamnă să reiei toată procedura de negociere a PNRR, asta înseamnă să aruncăm la coş 30 de miliarde de euro. Nu voi permite niciodată aşa ceva. PNRR a fost negociat, a fost negociat foarte bine, a fost printre cele mai bune rezultate şi aţi văzut şi calificativele pe care le-a primit acest PNRR. PNL rămâne concentrat pe reforme mari, pe reforme care să împingă România în viitor, nu pe dispute foarte mici, pe teme mici, declaraţii belicoase în spaţiul public. Ne interesează reforma pensiilor, toate pensiile să fie trecute pe sistemul de contributivitate şi să fie sustenabile, să nu avem probleme în 2030 de plată a pensiilor, de exemplu, ne interesează reforma salarizării, veniturile să fie legate de performanţă. În continuare este un lucru care ne interesează. Reforma administraţiei publice, iarăşi este un lucru important şi bineînţeles România Educată, implementarea acestui program şi reorganizarea administrativ-teritorială’, a spus Cîţu, într-o conferinţă de presă la sediul PNL.
El a subliniat că există majoritate parlamentară pentru ca aceste reforme să fie realizate.
‘Da, sunt nepopulare pe termen scurt, dar PNL niciodată nu a dat înapoi, nu a fugit de responsabilităţi majore, chiar dacă asta a însemnat pe termen scurt să nu fii popular, pentru că ştim că sunt bune pentru români’, a spus preşedintele liberalilor.
El a precizat că o renegociere a PNRR s-ar face prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi nu prin Ministerul Muncii, dar a atras atenţia că acest lucru ar însemna ca totul să se reia de la zero.
‘În acest contract pe care îl avem noi cu UE, prin care noi primim 30 miliarde de euro, dintre care un grant de peste 14 miliarde de euro, bani pe care nu trebuie să-i returnăm, nu există niciun fel de punct în care să se vorbească despre o renegociere a acestui acord. (…) Dacă cineva vrea să iniţieze o discuţie, trebuie să renegociem tot programul. Oprim, o luăm de la zero, întârziem un an, doi – el este până în 2026 – deci pierdem doi ani de zile poate şi apoi revenim cu un altul, trebuie semnat din nou, aprobat din nou, se reia procedura de la zero. De aceea spun că este imposibil şi nu spun că nu vrem toţi să facem ceva. Dacă ne uităm la evaluarea pe care a făcut-o Comisia Europeană, a fost printre cele mai bune, dar este unul ambiţios. Avem acolo puse trei reforme importante pe care clasa politică din România le-a amânat de 30 de ani – reforma pensiilor, reforma salarizării, reforma administraţiei – şi implementarea României Educate. Acolo avem nişte criterii clare. Vorbim toată ziua în spaţiul public de pensii speciale, în PNRR am avut grijă să punem că toate pensiile trec pe criteriul de contributivitate şi am mai pus acolo un criteriu foarte important la care eu ţin foarte mult – trebuie să fie un sistem de pensii sustenabil, trebuie să eliminăm din spaţiul public modul de a creşte veniturile doar la presiunea socială sau prin populism sau decizii politice’, a spus Florin Cîţu.
Recent, ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că susţine în continuare o renegociere a ţintei de 9,4% din PIB prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru cheltuielile cu pensiile.