Premierul Florin Cîţu a anunţat vineri că va informa liderii europeni şi partenerii strategici – SUA – despre o posibilă ‘alianţă toxică’ cu un partid extremist care ‘se prefigurează’ în România.
‘O să iau legătura cu liderii europeni în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. Avem o alianţă toxică care se prefigurează, o alianţă cu un partid extremist, un partid care vrea răul românilor, un partid care nu respectă proprietatea privată, nu respectă libertatea individuală, un partid cu care, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să discutăm. Voi informa liderii europeni despre acest lucru şi vom afla ce cred aceştia şi, bineînţeles, partenerii noştri strategici – SUA – despre situaţia din România’, a spus Cîţu după şedinţa de guvern.
Potrivit acestuia, este important ca aceia pe care îi va informa să ştie ‘ce fac colegii lor’ din România.
‘Voi face o informare. E important să ştie că, în România, colegii domniilor lor se asociază cu un partid extremist cu care nimeni nu ar vrea să aibă de a face. Doar un dialog pe care să-l am cu colegii europeni, aş vrea să ştiu opinia acestora – Renew şi celelalte grupări care respectă democraţia, libertăţi individuale, toate lucrurile pentru care noi ne luptăm să stăm în Uniunea Europeană’, a adăugat Cîţu.