Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat miercuri că, la acest moment, nu există o practică la nivelul UE care a demonstrat că aprobarea unor stimulente va duce la creşterea semnificativă a vaccinării, adăugând că la luarea unei decizii finale pe acest subiect va ţine cont şi de un ‘impact pozitiv’ pentru banul public.
El a fost întrebat, al finalul şedinţei de Guvern, când urmează să fie aprobate stimulentele pentru campania de vaccinare.
‘În momentul în care vor avea o formă finală şi un buget şi vom vedea cum vor fi integrate în rectificarea bugetară, ele pot fi aprobate. Eu m-am uitat şi în alte ţări şi am văzut că astfel de măsuri au fost folosite prin anumite ţări, dar nu foarte mult. Nu este o practică ce a demonstrat că va duce la creşterea dramatică sau semnificativă a vaccinării. Dar, repet, dacă specialiştii susţin că este o măsură care va duce la creştere, ne vom uita şi noi. Până la urmă, aş vrea să mă uit, de fiecare dată când e vorba de banul public, că impactul este unul în care nu doar irosim resurse şi că avem şi un impact pozitiv pentru banul public’, a afirmat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Întrebat despre afirmaţia preşedintelui PNL, Ludovic Orban, de la finalul şedinţei de marţi a coaliţiei de guvernare, potrivit căreia s-a agreat un plafon pentru aceste cheltuieli cu stimulentele de două sute de milioane de lei, care să fie inclus în rectificarea bugetară, premierul a replicat: ‘Nu am auzit această cifră. Eu am auzit o cifră de două milioane de lei. (…) Era vorba de nişte vouchere şi era două milioane, nu două sute de milioane’.
‘Revin la ce am spus şi ieri. La începutul anului ne-a fost prezentată o strategie de la Ministerul Sănătăţii prin care ofeream stimulente medicilor de familie care să intre în campania de vaccinare. Am fost de acord, suma era foarte mare – vorbim de miliarde de lei, peste un miliard de lei, parcă – şi totuşi campania nu a dat rezultatele pe care le-am dorit, de aceea sunt sceptic, dar de fiecare dată ascult argumentele, le văd şi vedem dacă soluţia este până la urmă una pe care o agreăm cu toţii, împreună cu specialiştii, voi fi de acord. Rezultatul este cel care contează. Până acum, o parte din aceste strategii nu au dat roade, deşi am alocat resursele şi vedeţi când aloci astfel de resurse trebuie să le iei de undeva şi nu le pui în altă parte. Poate puteam să investim banii aceia în altă parte’, a spus Cîţu.
Şeful Executivului a punctat, în context, că vaccinarea salvează vieţi.
‘Oamenii trebuie să se vaccineze şi cred că ăsta trebuie să fie mesajul. Au fost încercate mai multe măsuri, dar dacă noi toţi nu venim cu mesajul că trebuie să ne vaccinăm şi de fiecare dată stăm şi criticăm ceea ce face Guvernul, nu cred că putem să ajungem, oricare ar fi aceste măsuri. Ideea este că trebuie toţi să ne asumăm că este o campanie – şi aici mă refer şi la liderii politici din România – este o campanie pentru români, este o campanie pentru viaţă, vaccinarea salvează vieţi. (…) Vaccinarea salvează vieţi, dar dacă ne uităm doar la guvern şi doar la aceste măsuri, să ştiţi că nu va funcţiona. E nevoie de toată societatea civilă, e nevoie de noi toţi să ne asumăm că vaccinarea salvează vieţi şi să promovăm acest mesaj’, a declarat Cîţu.