Guvernul va trebui să găsească, pe termen scurt, o modalitate pentru proiecte în parteneriat public-privat privind construcţia sau modernizarea spitalelor, având în vedere că acestea nu se pot realiza ‘peste noapte’ din fonduri europene, a declarat, luni, premierul Florin Cîţu. ‘Nu poţi să modernizezi peste noapte cu bani europeni, e mai complicat. Eu vă spun că sunt acele spitale regionale care se fac cu bani europeni, durează. Pe fonduri europene durează. Va trebui să găsim o strategie, o modalitate de a construi rapid sau de a moderniza rapid cu bani jumătate de la buget, jumătate, poate, din privat. Să revenim la parteneriat public-privat, pentru că lucrurile merg mult mai rapid în acea formulă, dacă se poate. Trebuie să ne uităm şi la această variantă pe termen scurt’, a afirmat Cîţu, înainte de şedinţa conducerii PNL. El a adăugat că, pe termen mediu, se folosesc fonduri europene, aşa cum s-a procedat şi anul trecut. ‘Pe termen mediu, e adevărat, folosim fonduri europene şi am făcut şi anul trecut. Revin la buget, pentru că aceasta este discuţia în această perioadă. Anul trecut, investiţii record de la buget în economie, mai mult, a fost aproape 46% din finanţare, a venit din fonduri europene, anul acesta creştem investiţiile în buget. Deci, este al doilea an, o să fie investiţii record şi creştem iarăşi procentul pentru fonduri europene’, a precizat prim-ministrul, întrebat ce s-a întâmplat cu strategia concepută după tragedia de la Spitalul judeţean de la Piatra Neamţ privind modernizarea spitalelor din bani europeni.