România susţine cu tărie combaterea tuturor formelor de discriminare şi a tuturor modalităţilor de propagare a acestora, a discursului instigator la ură şi a antisemitismului, afirmă premierul Florin Cîţu într-un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. ’27 ianuarie reprezintă o zi cu o deosebită semnificaţie simbolică, de comemorare şi de omagiere a victimelor tragicelor evenimente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi de marcare, anul acesta, a 76 de ani de la eliberarea prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau. Însă, în perioada pe care o traversăm, marcată de o proliferare a teoriilor conspiraţioniste, a antisemitismului şi a intoleranţei, nu este suficient doar să cinstim memoria victimelor Holocaustului şi să ne amintim de acestea, ci este cu atât mai mult necesar să transmitem un apel la acţiune. România susţine cu tărie combaterea tuturor formelor de discriminare şi a tuturor modalităţilor de propagare a acestora, a discursului instigator la ură şi a antisemitismului’, a scris Florin Cîţu, miercuri, pe Facebook. Acesta reaminteşte măsurile şi demersurile realizate de România în ultimii ani pe tema combaterii antisemitismului. ‘Exercitarea Preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, adoptarea, în 2018, a unei legi speciale pentru combaterea antisemitismului, pregătirea unei Strategii naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură reprezintă doar o parte a preocupărilor semnificative ale ţării noastre pentru ocrotirea valorilor unei societăţi democratice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale fiecăruia dintre noi. Să nu uităm niciodată să ne exprimăm cu tărie şi cu fermitate împotriva intoleranţei şi a discriminării ori de câte ori şi oriunde ar apărea acestea’, mai afirmă Cîţu.